Nutriţia personalizată, cheia calităţii vieţii

Data publicării:
mancare

Bolile cronice precum hepatita, insuficienţa renală sau ulcerul vin la pachet şi cu un risc crescut de apariţie a denutriţiei, spun medicii.

„Aşa merg bolile cronice, merg cu consum crescut şi cu aport redus, de regulă merg cu inflamaţie cronică şi toate astea sunt cauza de denutriţie”, spune profesor universitar doctor Cristian Serafinceanu, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie si Boli Metabolice.

Iar denutriţia este cel mai important factor de risc într-o astfel de boală.

„În momentul în care ea apare pe plan clinic, deci când se vede că pacientul şi-a pierdut masele musculare, că este astenic, palid, în momentul ăla nu prea mai ai ce face. Trebuie pus diagnosticul înainte”, a mai spus doctorul Cristian Serafinceanu.

Pentru a evita aparitia acestei probleme, pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni cronice ar trebui consultaţi şi de un specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Este o problemă căreia în lumea vestică, în sistemele vestice de sănătate, i se acordă o atenţie extraordinară. Deja sunt facultăţi care vorbesc despre nutriţie. La noi, studenţii au o săptămână - în Bucureşti - în care trebuie să înveţe diabet, nutriţie şi boli metabolice. În şase ani de facultate. Şi vă daţi seama că, într-o săptămână e foarte greu să înveţi două - trei specialităţi vaste”, a mai spus medicul.

Astfel, în cazul pacienţilor care suferă de boli cronice este indicat să urmeze o schemă nutriţională personalizată. De multe ori, bolnavii sunt preocupaţi doar de alimentele care nu ar trebui consumate, însă calculul corect al caloriilor, cantitatea optimă de proteine, lipide sau glucide sunt şi ele esenţiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Îl mai ţii minte pe Andrei Zaharescu? Meseria neaşteptată pe care o are acum, s-a mutat în celălalt capăt al...
Digi FM
Ce se va întâmpla cu cele 2,3 milioane de dolari strânse pentru Andreea Anița, după moartea tinerei: "O lună...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, surpriză de proporții pe scenă. Îmbrăcată în rochie de mireasă, a făcut "nuntă" cu Victor...
Film Now
Fanii au ajuns să spună că e o sosie după ce l-au văzut pe Jim Carrey la Paris. Adevărul din spatele...
Adevarul
Probleme la pasajul peste Autostrada A0, lângă Berceni, la 2 ani de la inaugurare. Cum explică CNAIR
Newsweek
Care români primesc vechime la pensie dacă îngrijesc vârstnici, fără să fie rude? Une trăiesc? În ce condiții?
Digi FM
Zara Larsson spune că nu ascultă piese ale artiștilor "abuzatori": "Cu siguranță nu veți găsi nimic de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Luna Sângerie”. Eclipsă totală de Lună în 3 martie. Unde va putea fi urmărită în direct online
Digi Animal World
Trucul simplu care îți face câinele să vină de fiecare dată când îl chemi. Puțini stăpâni îl cunosc
Film Now
Jim Carrey, apariție publică alături de iubita lui, după ani de speculații. Cu ce se ocupă Minzi, mai tânără...
UTV
Cum arată vila istorică în care locuiește Iulia Albu alături de fiica ei, Mikaela. Vedeta a păstrat fiecare...