Dan Perjovschi: Va exista o perioadă în care creionul va fi atent pe hârtie

Data publicării:
dan perjovschi

„Nu știu dacă presa în sine este problematică, ci modul în care e înțeleasă”, spune Dan Perjovschi. „Într-o societate occidentală sunt bufoni care spun adevărul. Nu se va renunța la acest lucru și chiar dacă va exista o perioadă în care creionul va fi atent pe hârtie, își va reveni”, a declarat la Digi24 Dan Perjovschi.

„Acum suntem toți foarte nervoși, supărați, există o foarte mare ură care iese la suprafață și asta trebuie să împiedicăm, altfel nu vom găsi soluții. Mi-ar plăcea să judecăm cu picioarele în apă rece”, a mărturisit caricaturistul, reamintind că „la începutul anilor 90, presa din România era vânată de teroriști cu căști minerești”.

Dan Perjovschi califică atacul de la Paris o „crimă odioasă” și consideră că reacția cea mai potrivită este solidaritatea. Lumea în ultimele zile reduce „Charlie Hebdo” la subiectul islamismului fundamentalist, dar Charlie își bătea joc de toată lumea, de toate religiile, nu numai de islam, a ținut să precizeze Dan Perjovschi.

„E trist că în inima unei democrații se poate petrece acest lucru, ne dă de gândit, suntem jurnaliști, cititori de ziare, datori cu un tip de solidaritate care să ne închidă societatea”, mai spune Dan Perjovschi. „Primul reflex e să întărești supravegherea, să limitezi din libertățile care ne caracterizează”, arată Dan Perjovschi, care pledează pentru păstrarea acestor drepturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un bărbat pe barca în care se afla. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut așa ceva...
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro