DIGICULT. Expoziția World Press Photo la București. Fotografii-povești despre drame, conflicte și discriminare

Data publicării:
world press photo

Peste 98.000 de fotografii grupate în nouă categorii tematice. 5754 de fotografi din 132 de ţări.

Portrete, drame ale războiului, emigranţi, terorişti, victime.

Este realitatea din jurul nostru, surprinsă în fotografii-poveşti, din ţări aflate în zone de conflict sau din zone în care s-au produs calamităţi naturale.

La World Press Photo, zonele de criză din statele defavorizate, traumele lăsate de război, violenţa, moartea, în cele din urmă, sunt personaje principale.

„Drama o-ntâlnim în fiecare zi printre noi. Nu cred că WPP urmăreşte să promoveze într-un fel sau altul drama. Cred foarte tare că asta e realitatea. Da, noi aici suntem binecuvântaţi, nu avem război, dar nu suntem departe de zone care sunt uşor inflamabile”, spune fotograful Cristian Movilă, organizator al expoziției World Press Photo.

Fotografia câştigătoare a marelui premiu, World Press Photo of the Year, îi aparţine fotografului american John Stanmeyer.

Lucrarea înfăţişează un grup de imigranţi din Africa, în apropierea oraşului Djibouti, pe timp de noapte, cu telefoanele în aer, în încercarea de a prinde semnal din Somalia.

„Cred foarte tare că a fost o decizie înţeleaptă, dar în acelaşi timp foarte curajoasă. Ne-am obişnuit cu toţii ca World Press Photo of the Year să fie ceva foarte foarte dramatic, dar dacă stăm să ne uităm şi să înţelegem mai bine fotografia, ne dăm seama cât de conectaţi suntem şi câtă nevoie avem de tehnologie”, spune Cristian Movilă.

În anul 2013, fotografia care a obţinut marele premiu i-a aparţinut suedezului Paul Hansen şi reprezenta un grup de bărbaţi purtând pe braţe cadavrele a doi copii pe străzile din provincia Gaza.

Suferinţa în urma războiului a fost atunci subiectul care a atras atenţia juriului de specialitate.

Anul acesta, noţiuni ca tehnologie, imigraţie, mondializare sau umanitate au fost printre temele de referinţă.

Cred foarte tare că World Press Photo încearcă în fiecare an să desemneze cele mai bune fotografii, o scanare a ceea ce s-a întâmplat în anul precedent. Cred că e foarte importantă povestea cât şi partea tehnică, compoziţie şamd. Dar cred foarte tare că mesajul şi povestea dată de story-ul respectiv e mult mai important”, spune Cristian Movilă.

Una dintre fotografiile cu un impact emoţional puternic asupra publicului care vizitează expoziţia World Press Photo îi aparţine fotografei din Bangladesh Taslima Akhter.

Imaginea înfăţișează victime găsite în dărâmături, după prăbuşirea clădirii Rana Plaza din Savar.

Peste 800 de morţi au fost atunci identificaţi sub dărâmături.

Clădirea adăpostea fabrici de îmbrăcăminte confecţionată pentru vestul Europei, iar angajaţii erau plătiţi cu 30 de euro pe lună.

Anul ăsta sunt foarte multe fotografii care te pătrund cu adevărat. Adică nu e uşor de digerat. Trebuie să vii, să stai, să le citeşti, să le-nţelegi şi mergând spre casă urmează un proces de înţelegere”, spune Cristian Movilă.

Violenţa în familie şi victimele ei, elevi albinoşi, orbi, din familii defavorizate, toleranţa faţă de homosexualitate, dar şi atacurile din Siria, în lupta pentru periferiile Damascului. Sunt imagini traumatizante, surprinse de fotografii intraţi în competiţia World Press Photo.

Printre lucrările premiate, la secţiunea „Portrete observate", se află şi cea aparţinându-i fotografei de origine azeră Rena Effendi.

„M-am bucurat foarte tare că a fost premiată anul acesta, o poveste din ţara noastră şi mă bucur că pot să o promovez prin organizarea acestui eveniment la Bucureşti”, spune Cristian Movilă.

Imaginea surprinsă de fotografa din Azerbaijan înfăţişează o familie din satul maramureşan Breb. Fotografia a fost realizată în anul 2012 pentru revista National Geographic şi a fost inclusă într-un reportaj foto, sub titlul „Transilvania, construit pe iarbă".

World Press Photo a debutat în anul 1955 în Olanda, la Amsterdam, şi a devenit cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism din întreaga lume. De atunci, expoziţia este vizitată, în fiecare an, de peste 3 milioane de oameni din 45 de ţări.

Lucrările premiate în acest an pot fi admirate şi la Bucureşti, în cadrul expoziţiei organizate în Piaţa Universităţii, până pe 29 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...