John le Carré, maestrul romanelor de spionaj, a murit de pneumonie la 89 de ani

John le carre profimedia-0575756101
John le Carre (David John Moore Cornwell), fotografiat în 2018 la premiera filmului „The Little Drummer Girl”. Cel mai cunoscut autor contemporan de romane de spionaj a murit la 13 decembrie, în urma unei pneumonii Foto: Profimedia

Scriitorul britanic John le Carré, considerat maestrul romanelor de spionaj cu acțiunea plasată în perioada Războiului Rece, a murit la vârsta de 89 de ani. Decesul a fost anunțat de agentul său literar și a fost confirmat de familie, care a precizat că a intervenit sâmbătă noapte, în urma unei pneumonii, după „o perioadă scurtă de boală”, informează BBC News. Familia precizează că diagnosticul nu a avut legătură cu COVID-19.

John le Carré a fost însă un pseudonim literar al autorului unor romane binecunoscute în întreaga lume, unele dintre ele deja ecranizate. Pe numele său adevărat David John Moore Cornwell, născut la 19 octombrie 1931 în Poole (Dorset), el a lucrat în anii 1950 şi 1960 pentru serviciile britanice MI5 şi MI6, iar în cărțile sale și-a valorificat propria experiență de spion. 

A urmat cursurile universităților din Berna și Oxford, a predat la Eton și a lucrat cinci ani, între 1959–1964, pentru British Foreign Service, activând în Germania. În 1961 a început să scrie romane sub pseudonimul care l-a consacrat, John le Carré. Cea de-a treia carte a sa, „Spionul care a ieșit din joc” (The Spy who Came în from the Cold), i-a asigurat o reputație internațională.

Primul roman al lui John le Carré a fost însă „Chemare din tărâmul morții” (Call for the Dead, 1961), după care s-a făcut filmul „The Deadly Affair”, în 1966. În această lucrare apare personajul George Smiley, cel mai cunoscut erou al lui, care își continuă aventurile și în alte cărți.

Jonny Geller, agentul său literar, spune că John le Carré  a fost „un gigant incontestabil al literaturii engleze”, care „a definit epoca Războiului Rece și a spus fără frică adevărul despre putere”. 

„Am pierdut o mare figură a literaturii engleze, un om de o mare înțelepciune, bunătate, umor și inteligență”, a declarat Geller.

Le Carré a scris 25 de cărți, unele transformate în filme („The Constant Gardener”, „The Tailor of Panama”, „Tinker, Tailor, Soldier, Spy”), în timp ce „The Night Manager” a devenit un serial de succes la BBC.

Vestitul său personaj, George Smiley, a fost jucat de actori precum Rupert Davies, Alec Guinness și Gary Oldman.

Unul dintre cei care deplâng moartea maestrului romanului de spionaj este scriitorul Stephen King, el însuși considerat un maestru al genului horror. „Acest an teribil a luat un gigant literar și un spirit umanist”, a scris Stephen King pe Twitter, care adaugă că „Micuța toboșăreasă” (The Little Drummer Girl) a fost unul dintre cele mai bune romane citite vreodată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De-a lungul vieții, John le Carré a vândut în total peste 60 de milioane de cărţi în întreaga lume. În ultimul său roman, Agent Running in the Field, apărut în 2019, John le Carré, un eurofil convins, i-a făcut un portret dur premierul britanic, Boris Johnson, descris drept un „porc ignorant”, şi a numit Brexitul o „demență”.

Editor : Luana Pavaluca

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate