Pastila de limbă. Exprimări trăsnite (II)

Data actualizării: Data publicării:
paraschivescu trasnai politicieni 2

Radu Paraschivescu analizează câteva enunţuri poznaşe, dacă nu chiar misterioase, pe care le-a auzit în cursul anului 2018. Rostitorii acestor enunţuri vin din lumea divertismentului vesperal sau nocturn, din politică, din educaţie şi, cum altfel?, din luxuriantul nostru peisaj televizual.

O tânără care a supravieţuit unei serii de operaţii estetice (buze, figură, sâni, fese etc.) şi care acum evoluează în show-uri cu o anumită doză de risc, după ce a fost o vreme asistentă TV, se bucură când primeşte un buchet de flori de la un admirator tainic. Reacţia gazelei de noapte este următoarea: „Mulţumesc pentru floricelele primite, dar nu ştiu cine este destinatarul”.

Sigur, rostirea are două cusururi, care de altfel îi conferă farmec şi candoare. Primul cusur ţine de folosirea cuvântului „floricele”, care poate trece drept echivalentul românesc al pop-corn-ului. Tânăra se va fi gândit de bună seamă la „flori”, dar a vrut să le alinte un pic şi a recurs la o formă diminutivală, fără să-şi pună problema că lumea s-ar putea întreba dacă, în alte rânduri, cadoul nu a constat în seminţe, alune, boabe de porumb sau nuci prăjite. Al doilea cusur ţine, desigur, de confuzia dintre „destinatar” şi „expeditor”. Tânăra domniţă nu-şi dă seama, dar ştie foarte bine cine e destinatarul: ea însăşi. Cel care îţi trimite un cadou îl expediază pe adresa ta şi devine astfel expeditor. Cadoul îţi este destinat ţie, ceea ce înseamnă că eşti destinatarul lui. Hai că nu-i greu.

Un domn care a avut suficient curaj să se lase numit la un moment dat ministru al Educaţiei declară într-o conferinţă de presă că „Noile manuale vor fi pilotate cu copii în vară, în summer camp”. Dincolo de acest summer camp care putea fi la fel de bine „tabără de vară” şi care s-ar putea să fi fost folosit pentru evitarea unei repetiţii, ceea ce atrage atenţia e caraghioslâcul „manualelor pilotate”. Cum adică? Oare ce pregătire trebuie să aibă pilotul ca să piloteze un manual? Câte ore de simulare îi trebuie? Şi ce fel de manual e? Cu două sau cu patru motoare? Câte locuri are? Cum sunt îmbrăcate stewardesele şi care e vârsta lor medie? Glumă-glumă, dar acest gen de participiu ridicol apare din ce în ce mai des în vorbirea curentă. După betonul elicopterizat şi pacientul temperaturizat (căruia i s-a luat temperatura, adică), iată acum şi manualul pilotat. Ce a vrut să spună de fapt curajosul ministru? Nimic altceva decât că noile manuale vor fi testate în cadrul unui proiect-pilot cu ajutorul elevilor dintr-o tabără de vară.

Un alt politician, deşi parcă se simte nevoia unor ghilimele în cazul lui, se destăinuie astfel în faţa unor colegi parlamentari care-i reproşează, lui şi colegilor de partid, că votează legi pe care nu le citesc: „Vă asigur că există o largă majoritate care înţelege textele fără să le citească”. Ai crede, la prima vedere, că declaraţia confirmă înzestrarea paranormală a politicienilor din partidul respectiv. În fond, n-ar fi singurul trib care ar percepe realitatea prin instrumente rare. Membrii tribului seminomad Mayoruna, care trăiesc la izvoarele râului Javari (un afluent al Amazonului), aproape de graniţa dintre Peru şi Brazilia, comunică telepatic cu străinii şi chiar între ei. Cunoscuţi drept „oamenii-pisică” şi având drept animal totemic jaguarul, ei folosesc o aşa-numită „limbă veche”, la care recurg după ce ingerează halucinogene naturale care produc, printre altele, efecte cunoscute drept macropsie şi micropsie, adică impresia consumatorului că poate dilata sau micşora distanţele după bunul lui plac.

 În realitate, lucrurile stau mult mai simplu în cazul de faţă. Este cu adevărat vorba de junglă (cea politică), dar nu şi de telepatie sau de percepţia realităţii prin instrumente la care au acces foarte puţini oameni. Declaraţia cetăţeanului nostru e de fapt o sfidare stângace a noţiunii de onestitate în politică. Şi o confirmare a ideii că, atunci când şeful o cere, trebuie să „mergi cu partidul”. Chiar dacă asta înseamnă să votezi o lege fără s-o citeşti şi, prin urmare, să nu ai nici cea mai mică idee despre ce anume ai votat. Pesemne că de aceea i se spune acestui mecanism „maşină de vot”. Maşina nu gândeşte, ci doar răspunde unor comenzi.

Citiți și:  Pastila de limbă. Topul celor mai trăsnite declarații publice (I)

Urmăriți „Pastila de limbă” cu Radu Paraschivescu în fiecare duminică, de la 19:50, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri