Reacția scriitoarei Herta Muller după ce a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor

Data actualizării: Data publicării:
Lit.Cologne 2013
Herta Muller Foto: Gulliver/ Getty Images

Herta Muller, scriitoarea de origine română, laureată a premiului Nobel pentru literatură, numeşte „un teatru absurd” decizia de a fi suspendată din Uniunea Scriitorilor, pentru că nu şi-a plătit cotizaţia. Iar argumentul e unul simplu: Herta Muller nici măcar nu ştia că face parte din Uniune, darămite că trebuie să achite o cotizaţie.

„Nu am ştiut că fac parte din Uniunea Scriitorilor din România. Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fac parte din Uniune şi nimeni nu m-a anunţat că sunt membru. Când s-o fi întâmplat oare asta? Nici măcar vreo cerere să plătesc cotizaţia nu am primit. Când trăiam încă în România, urma să fiu primită în Uniunea Scriitorilor, dar mi-am condiţionat intrarea în Uniune de cea a lui William Totok (din Grupul de Acțiune Banat n.r.). Pentru că el nu a fost acceptat, nu am mai intrat nici eu. De atunci nu am mai avut niciun contact cu organizaţia. Nici nu mi-am mai exprimat vreodată dorinţa să devin membru al Uniunii. Cum poate fi numit acest teatru absurd? Înregimentare cu forţa, ca pe vremuri? Cineva ia o decizie peste capul meu şi apoi mă trage la răspundere pentru ea. În orice caz, o acţiune democratică nu este”, a declarat Herta Muller pentru presa germană.

Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru Literatură pe 2009, a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor din România pentru neplata cotizaţiei, ceea ce înseamnă că scriitoarea îşi pierde anumite drepturi, printre care cel de a vota sau de a candida pentru o funcţie în USR, a explicat pentru News.ro, scriitorul Mircea Mihăieş, membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...