De frică, sau din superstiție, mulți români și-au anulat vacanțele în Muntenegru

Data publicării:
Budva-Montenegro

Pasionat de călătorie, Eugen, un om de afaceri din Sibiu, îşi petrece fiecare vară pe meleaguri străine alături de familie. Anul acesta tânărul avea de gând să meargă în vacanţă în Muntenegru. Accidentul de autocar în urma căruia 18 români şi-au pierdut viaţa i-a schimbat, însă, radical planurile.

„Accidentul din Muntenegru m-a făcut să mă răzgândesc în privința locului în care voi petrece concediul. Făcusem rezervarea pentru Muntenegru tot cu autocarul. Costase în jur de 450 de euro. Acum aștept să văd dacă pot să modific locația sau dacă nu anulez cu totul”, spune acesta.

Cei care se răzgândesc şi au semnat deja o înţelegere cu o agenţie de turism trebuie să plătească o parte din costurile sejurului.

„Dacă turistul anulează călătoria cu cel puțin 20 de zile înainte de plecare nu are nici o penalizare. Și dacă o face înainte cu șapte zile de plecare, plătește 100%”, precizează Angela Virca, manager al unei agenții de turism.

La nici o săptămână de la accidentul din Muntenegru, agenţiile de turism din Sibiu au înregistrat deja 15 cereri de anulare sau de schimbare a traseelor de vacanţă care traversează zona cu pricina. Nu sunt singurii însă. Şi mai mulţi hotelieri din Muntenegru au primit telefoane de la români care şi-au anulat rezervările.

„În ultimii ani am avut un număr mare de turişti români, dar anul acesta nu ştiu ce va fi. Sper ca românii să continue să vină şi să nu se sperie de drumurile noastre periculoase”, spune Srdjan Boskovici, hotelier din Podgorica.

10 zile de concediu în Muntenegru costă între 400 şi 470 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri