Premieră la Ruginoasa. Cetele de mascaţi au renunţat la bâte, lanţuri şi biciuri

Data publicării:
ruginoasa

 

Purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Bacău, Marius Ţăranu, a declarat pentru Mediafax, că tinerii din Ruginoasa au început să se adune încă de la ora 5.30, în mai multe zone din comună, după care au pornit spre centrul localităţii, unde în fiecare an are loc tradiţionala bătaie cu bâtele între cetele rivale.

Potrivit lui Ţăranu, participanţii nu au avut asupra lor bâte, lanţuri sau biciuri, fiind pentru prima dată în ultimii ani când sătenii au renunţat la obiectele cu care să se lovească între ei.

"Participanţii au purtat costumaţia specifică, dar nu au mai avut bâte, lanţuri sau biciuri asupra lor, ca în alţi ani. Nu am avut niciun incident şi nu a fost nevoie să intervenim. Oamenii s-au îndreptat către primărie, unde l-au urat pe primar", a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Bacău, unitate care a asigurat ordinea publică la acest eveniment.

În zonă au fost mobilizaţi peste o sută de jandarmi şi poliţişti, iar la confruntarea cetelor de mascaţi au asistat peste o mie de persoane.

În ultimele zile, reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Jandarmeriei au mers la Ruginoasa şi au discutat cu sătenii, pentru a-i convinge să renunţe la bâtele folosite în tradiţionala confruntare din ultima zi a anului.

Marţi, conducerea Poliţiei Judeţene Iaşi a avertizat că portul ilegal de arme albe, vătămarea corporală şi blocarea drumurilor publice constituie fapte cu caracter penal care pot fi sancţionate inclusiv cu închisoarea.

O parte din sătenii din Ruginoasa s-au arătat nemulţumiţi că autorităţile interzic bătaia între cetele de mascaţi, oprind astfel tradiţia care se respectă de zeci de ani în comună.

Nici anul trecut tradiţionala bătaie cu bâtele între cetele de mascaţi de la Ruginoasa, judeţul Iaşi, nu a mai avut loc, jandarmii împiedicându-i pe membrii celor două tabere să ajungă faţă în faţă şi să se lovească reciproc.

Bătaia care se desfăşoară în fiecare an în 31 decembrie la Ruginoasa, între "Deleni" şi "Văleni", are ca scop stabilirea ierarhiei în comună pentru anul următor între tinerii din localitate. Potrivit tradiţiei, câştigătorii bătăliei au dreptul de a organiza balurile din sat, dar şi de a solicita întâlniri cu fetele nemăritate.

Cu trei ani în urmă, în 31 decembrie, patru persoane au fost rănite, în urma confruntării cetelor rivale de mascaţi din Ruginoasa.

În urmă cu şase ani, confruntarea de la Ruginoasa a degenerat, mascaţii, dar şi localnicii atacând forţele de ordine şi existând câţiva răniţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru proprietari. Ce se întâmplă cu terenurile caselor construite înainte de 1990
Digi FM
"Nu știu dacă mai e cineva atât de bun, blând, generos și un prieten minunat". Prietenii lui Mugurel Vrabete...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mugurel Vrabete, basistul de la Holograf, a murit. Ce se știe despre cei trei copii ai săi, unul avut dintr-o...
Film Now
Ce face și cum arată azi Izzie Stevens din "Anatomia lui Grey". Katherine Heigl e măritată și are trei copii
Adevarul
Cinci scenarii. Cum s-ar putea încheia războiul SUA cu Iranul
Newsweek
Subofițer - 8.000 lei pensie militară. Pensionarii civili iau de 3 ori mai puțin, deși muncesc 10 ani în plus
Digi FM
Adio, Oscar? Gafa care l-ar putea costa trofeul pe Timothée Chalamet
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O terapie care combină trei medicamente elimină cancerul pancreatic şi previne reapariţia acestuia, potrivit...
Digi Animal World
Momentul când un polițist prinde un crocofil cu lopata. Reptila se afla pe veranda unei familii din Australia
Film Now
De ce arată Brad Pitt atât de tânăr la 62 de ani. Ce spune celebrul chirurg plastician Terry Dubrow despre...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...