Prețuri mai mari pe litoral, în august

Data publicării:
mamaia

Noile tarife se vor menţine până pe 22 august, când hotelierii promit că vor reveni la cele practicate la începutul verii.

Litoralul continuă să fie prima alegere a turiştilor dornici de distracţie. La început de săptămână, în Mamaia găseseşti cu greu o cameră liberă. Creşterea gradului de ocupare a dus şi la scumpirea cazării.

„Aceste creşteri tarifare nu se simt la agenţiile de turism şi la tur operatori. Pentru cei care achiziţionează un pachet din timp, sunt între 4 şi 6 la sută”, spune Anca Nedea, purtător de cuvânt al Asociaţiei Patronale Mamaia.

Cei care se duc însă direct la recepţia hotelului pentru cazare vor constata cu surpriză că o noapte îi costă şi 15 la sută mai mult.

Aceste prețuri „rămân stabile pentru o perioadă de o lună, o lună şi jumătate, după care revenim la tarifele sezonului intermediar”, spune Morena Velinschi, reprezentant al unui hotel de trei stele.

Cele mai vizibile creşteri de preţuri sunt la pachetele all inclusive. Unii au operat modificări din timp.

Deocamdată, creşterea preţurilor la cazare a fost primită de clienţi fără prea multe comentarii. Vremea perfectă pentru plajă şi cele 23 de grade din apa mării au fost motive suficiente pentru turişti să ia cu asalt staţiunea Mamaia.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...