Renul pe uliță. Animalul a fugit din curtea fostului viceprimar al Ploieștiului

Data publicării:
ren

Renul se numeşte Rudy şi are 3 ani. A fost cumpărat iarna trecută din Finlanda, alături de partenera lui, Comet. Amândoi trăiesc într-o curte de 3.500 de metri pătraţi, pe care fostul viceprimar al Ploieştiului, Cristian Dumitru, o are în localitatea Păuleşti. A fost nevoie de numai câteva clipe de neatenţie pentru ca Rudy să pornească într-o plimbare prin sat.

Jumătate de oră s-a plimbat nestingherit. Unii cu inima mai slabă s-au speriat când au dat peste animalul pe care l-au văzut doar la televizor.

Rudy şi Comet au costat 2.500 de euro, fiecare. Fostul viceprimar al Ploieştiului susţine că i-a cumpărat pentru copiii săi, ca animale de companie.

„Sunt nişte animale domestice, în Finlanda, Norvegia, în Suedia sunt cum sunt la noi caprele. E greu de spus de ce reni. Pasiunea pentru animale o am de când eram copil”, a mărturisit Cristian Dumitru, fost viceprimar al Ploieştiului.

Incidentul nu a rămas fără urmări - inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare din Prahova au mers în control ca să vadă dacă animalele, obişnuite cu temperaturi de Polul Nord, sunt crescute în condiţii bune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”