Cântăreața Dua Lipa a obținut cetățenia kosovară: „Iubesc această țară”

Data publicării:
Dua Lipa
Dua Lipa Foto: Profimedia

Cântăreața Dua Lipa a fost făcută cetățean oficial al Kosovo. „Simt ca și cum cele două părți ale mele sunt acum una”, a declarat vedeta după ce i s-a acordat cetățenia kosovară, scrie BBC.

Cântăreața s-a născut la Londra din părinți kosovari de origine albaneză și a locuit în capitala Priștina pentru scurt timp, pe când avea 11 ani, când părinții ei s-au întors în țară după ce Kosovo a câștigat independența.

Președinta Vjosa Osmani, care a găzduit ceremonia, a declarat că a fost o „onoare” să îi acorde cetățenia cântăreței, numind-o drept „una dintre cele mai emblematice figuri culturale din istoria țării noastre”.

Lipa a declarat: „Completează dualitatea pe care am avut-o întotdeauna în mine. Iubesc această țară și înseamnă foarte mult pentru mine și familia mea.”

„Dua și Kosovo au fost întotdeauna inseparabile. De pe cele mai mari scene ale lumii până în inimile a milioane de oameni, ea a dus povestea noastră cu putere, mândrie și grație... Recunoștința noastră este nemărginită pentru tot ceea ce Dua a făcut și continuă să facă pentru Kosovo,” a transmis Osamni.

Lipa se află în prezent în Kosovo pentru Festivalul Sunny Hill, care durează trei zile.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Alarmă pe USS Abraham Lincoln. Marinari epuizați ar fi încercat să sară peste bord: „Sper să nu mă trezesc...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”