„Mi-am distrus viața”. Amanda Bynes vorbește despre comportamentul său bizar din urmă cu 4 ani

Data publicării:
amanda bynes
Foto: Shutterstock

La patru ani de când a fost arestată de mai multe ori și și-a distrus reputația prin mesajele bizare publicate pe Twitter, actrița Amanda Bynes vorbește deschis despre lucrurile prin care a trecut în perioada aceea.

amanda bynes
Foto: Shutterstock

”Mi-e foarte rușine de lucrurile pe care le-am spus. Nu pot da timpul înapoi, dar aș face-o. Îmi pare rău pentru toți cei pe care i-am rănit, pe care i-am mințit, încă am remușcări în legătură cu asta. Mă simt oribil și mi se face rău când mă gândesc la tot ce am făcut. Mi-am distrus munca de o viața pe Twitter. Nu este vina rețelei sociale, e vina mea”, a spus Amanda Bynes, într-un interviu acordat revistei Paper.

Amanda Bynes a devenit celebră în anii '90, când a jucat în mai multe seriale produse de Nickleodeon, apoi a obținut roluri în filme precum „Easy A”, „What I Like About You”, „She's The Man”, „What a Girl Wants” sau „All That”.

În 2014, Amanda Bynes a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce a condus beată. Însă actrița nu s-a oprit aici. Ea a ținut prima pagină a tabloidelor cu mesajele șocante publicate pe Twitter.

„Fiecare persoană reacționează diferit. Pentru mine, amestecul de marijuana și alte droguri cu alcoolul mi-au afectat creierul. M-a transformat într-o persoană complet diferită. Eu sunt o persoană amabilă. Nu aș face sau spune niciunul dintre lucrurile de atunci”, a adăugat ea.

Amanda Bynes spune că nu a consumat niciodată heroină sau metamfetamine, dar că ajunsese în punctul în care era sub influența unor alte droguri de dimineață până seara.

„Nu aveam niciun scop în viață. Lucram de când mă știam și ajunsesem într-un punct în care stăteam degeaba toată ziua. Aveam mult timp la dispoziție, așa că mă drogam de la prima oră până seara. Nu am luat niciodată heroină sau metamfetamine, însă există substanțe despre care poate crezi că sunt inofensive, dar care te afectează în alte moduri”, completează actrița.

Deși au existat speculații legate de o posibilă boală mintală, Amanda Bynes spune că tot comportamentul ei bizar a fost cauzat de consumul de droguri.

„De fiecare dată când renunțam la ele reveneam la normal. Comportamentul meu era atât de ciudat că oamenii încercau să găsească o explicație și așa a apărut zvonul că sunt bolnavă mintal”, a spus ea.

Întrebată ce sfat are pentru tineri, Amanda Bynes a avut un singur lucru de spus: „Aveți mare, mare grijă pentru că puteți pierde totul și vă puteți distruge toată viața, așa cum am făcut eu”.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate