Turiștii care vor să urce în Turnul Eiffel vor scoate mai mulți bani din buzunar. Biletele se scumpesc de pe 17 iunie

Data actualizării: Data publicării:
peisaj cu turnul eiffel
Noile tarife majorate sunt justificate în primul rând prin impactul crizei sanitare care are legătură cu Covid-19. FOTO: Shutterstock

Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbătă de edilii Parisului, transmite AFP, citată de Agerpres.

Potrivit unui document consultat de AFP, tarifele pentru cei care vor să ajungă cu ascensorul până în vârful turnului Eiffel vor fi majorate, de la 29,40 până la 35,30 euro, în cazul adulţilor, de la 14,70 până la 17,70 euro, pentru cei cu vârsta între 12 şi 24 de ani, şi de la 7,40 până la 8,90 euro pentru copiii cu vârsta între 4 şi 11 ani, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor.

De asemenea, tarifele pentru cei care vor să urce pe scări până la al doilea etaj al turnului Eiffel vor fi majorate, de la 11,80 până la 14,20 euro, în cazul adulţilor, de la 5,90 până la 7,10 euro, pentru tineri, şi de la 3 până la 3,60 euro pentru un copil.

În continuare, accesul în Turnul Eiffel va rămâne gratuit pentru cei cu vârsta până la patru ani şi cei care beneficiază de aşa-numitul venit de solidaritate activă (RSA).

Aceste creşteri semnificative de preţuri au fost anunţate încă din timpul grevei din luna februarie, organizată de angajaţii societăţii care exploatează Turnul Eiffel (SETE), care au critică modul în care este gestionat simbolul oraşului Paris şi au închis timp de şase zile turnul.

Noile tarife majorate sunt justificate în primul rând prin impactul crizei sanitare care are legătură cu Covid-19

„În perioada 2020-2022, SETE a înregistrat pierderi din exploatare de aproximativ 113 milioane de euro”, scrie primăria din Paris.

La aceste pierderi din exploatare se adaugă costurile suplimentare ale lucrărilor de renovare, care au legătură în primul rând cu actuala campanie de vopsire a turnului, lucrări care au fost complicate de descoperirea unor urme de plumb. Nota de plată a acestor lucrări este evaluată de primăria Parisului la 136 milioane de euro.

După o scădere a numărului de vizitatori până la 1,5 milioane în 2020, simbolul oraşului Paris a revenit în 2023 la un număr de vizitatori comparabil cu cel din 2019, fiind înregistraţi aproape şase milioane de vizitatori.

Cu o înălţime de 330 metri, Turnul Eiffel a fost conceput de inginerul Gustave Eiffel. După 1889, Turnul Eiffel a devenit un monument emblematic al Parisului şi până în 1930 a fost cea mai înaltă construcţie din lume. Turnul Eiffel atrage aproximativ 20.000 de persoane pe zi. În fiecare an, aproximativ şase milioane de persoane vizitează turnul Eiffel şi peste 20 de milioane vin să vadă turnul fără a urca însă în el.

Parisul se pregătește pentru Jocurile Olimpice

Parisul se pregătește să găzduiască Jocurile Olimpice, astfel că au loc tot mai multe scumpiri.

Un bilet la Muzeul Luvru costă cu 5 euro mai mult.

Și alte prețuri cresc în capitala Franței înainte și în timpul Jocurilor Olimpice, în special biletele de metrou, care aproape că își vor dubla tarifele pentru vizitatori în iulie și august.

Ceremonia de deschidere a JO de la Paris de-a lungul fluviului care traversează capitala franceză este programată pe 26 iulie.

Ceremonia „va fi de neuitat pentru sportivi şi toată lumea va fi în deplină siguranţă”, a asigurat, în aprilie, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach.

Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie) vor mobiliza peste 45.000 de forţe de securitate internă. Securitatea la competiţii va fi asigurată de aproximativ 35.000 de poliţişti şi jandarmi zilnic (25.000 pentru Jocurile Paralimpice).

La acest lucru se adaugă 18.000 de militari şi între 18.000 şi 22.000 de agenţi de securitate privaţi zilnic.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Apare o nouă emisiune în România. Are premiera chiar luni, 17 iunie 2024
Digi FM
Julia Roberts, spectaculoasă la brațul lui Biden, la o strângere de fonduri la care au participat și Clooney...
Pro FM
Celine Dion, mereu cu gândul la copiii ei: "Dacă mor? Deja și-au pierdut tatăl". Și-a învățat gemenii cum să...
Film Now
Cât de tare îi seamănă tatălui său! Fiul de 20 de ani al lui Russell Crowe, pozat de unul singur în Australia...
Adevarul
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți...
Newsweek
Care perioade nu sunt considerate contributive la recalcularea pensiei? Ce bani pierd pensionarii?
Digi FM
Imagini adorabile cu prinţul Louis, faimos pentru reacţiile amuzante din timpul marilor evenimente regale
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Dwayne „The Rock” Johnson, greu de recunoscut în imaginile din viitorul său film. „Tu ești?”, au întrebat...
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...