Video Cea mai îngustă stradă din România va fi restaurată. Primăria a obținut acordul proprietarilor din zonă

Data publicării:
strada sforii brasov
Strada Sforii, cea mai îngustă stradă din România și a treia din Europa, urmează sa fie reabilitată. Sursa foto: colaj captură video Digi24

Strada Sforii, cea mai îngustă stradă din România și a treia din Europa, urmează sa fie reabilitată, după ce a fost închisă anul trecut, pentru siguranța trecătorilor. Primăria din Brașov a obținut acordul proprietarilor să restaureze fațadele clădirilor din zonă Străzii. Valoarea estimată a proiectului se ridică la peste două milioane de lei. Turiștii care ajung în zonă în perioada aceasta sunt, însă, dezamăgiți.

„Fațadele clădirilor de pe strada Sforii sunt într-o stare avansată de degradare, iar accesul a fost oprit până la finalizarea lucrărilor”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.

Strada Sforii va fi reabilitată. Proprietarii celor patru clădiri de pe această stradă au fost de acord sa fie incluși în programul municipal de reabilitare a fațadelor și vor cotiza cu 20% din suma proiectului.

„Pereții au fost distruși și de umezeală, de igrasie, de faptul că nu se scurge bine apa, dar, mai ales, de activitatea oamenilor, că neapărat vor să lase amintire de neuitat și chiar nu o uităm”, spune cu amărăciune Cristina Creoștean, locatară din zonă.

Cel mai devreme, strada ar putea fi redeschisă la finalul anului. Brașovenii și turiștii sunt nemulțumiți.

„Tocmai am văzut-o în ghidul turistic. Din păcate, nu o putem vizita”, spune dezamăgit un turist străin.

„Este o situație care nu convine turiștilor. Este într-o stare de degradare avansată, este închisă, nici noi nu știm când se va deschide”, spune cineva.

„Voiam să o văd, pentru că ne întoarcem în Olanda și voiam să arunc o privire pe această stradă mică. Nu sunt foarte bucuroasă, dar asta e!”, mărturisește o altă turistă străină ajunsă în Brașov.

„Este un punct de reper, în ceea ce privește vizitarea. Să se grăbească să o termine, ca a început vara și vacanța”, sugerează altcineva.

„Durează foarte mult, nu se schimbă nimic. Oricum, la fațadă, s-ar fi rezolvat foarte repede. Ei acum au spus că problema e mult mai grea”, spune altcineva.

Pană acum, valoarea estimată a proiectului este de peste 2 milioane de lei.

„Am discutat cu Ministerul Culturii să clasificăm acest ansamblu de monument istoric de importanța națională, ca să putem să alocăm fonduri publice și pentru întreg ansamblul Strada Sforii, cu zonele adiacente, pentru că sunt și imobile care fac parte din acest ansamblu”, explică primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

La finalul lucrărilor, vor fi montate camere de supraveghere, Poliția Locală va avea un punct fix acolo, iar, pe timpul nopții, accesul pe Strada Sforii va fi închis.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...