Video Concediu pe lângă casă. Unu din doi români nu își permite să meargă în vacanță: „Marea am văzut-o doar la televizor”

Data publicării:
familie pe plaja la mare
Mai mult de jumătate dintre români nu își permit să plece o săptămână în vacanță, departe de casă. Credit foto: Guliver/Getty Images

Mai mult de jumătate dintre români nu își permit să plece o săptămână în vacanță, departe de casă. Unii nu au fost niciodată într-o vacanță. România este țara cu cel mai mare procent de oameni care se relaxează pe lângă casă, într-un clasament Eurostat. Specialiștii atrag atenția că lipsa unui concediu pentru o perioadă mai lungă are impact psihologic, care poate duce la stres cronic și burnout.

Alex are 36 de ani și nu își amintește să fi fost vreodată într-o vacanță. Traiul modest și responsabilitățile l-au ținut departe de acest gând. Are o fetiță de 8 ani, pe care si-ar dori să o ducă în vacanță, dar nu crede că va reuși nici anul acesta.

Alex, ospătar: Într-o vacanță? Stau bine și mă gândesc, cred că nici nu am fost, până în momentul de față. E foarte complicat să mergem într-o vacanță, să ne permitem, mai ales când ai un copil, când ai o familie. Curentul deja s-a dublat sau s-a triplat, gazul la fel, facturile sunt foarte scumpe și nu, nu ne permitem. Încercăm să o ducem pe ea măcar să vadă cum e țara, nu în afară, dar din păcate nu prea se poate.
Reporter: Ați fost vreodată la mare?
Alex, ospătar: Nu. Am văzut-o la televizor.

Adrian aproape că a uitat când a fost ultima dată într-o vacanță.

Adrian, muncitor în construcții: N-am mai fost de vreo 15 ani. Foarte multe cheltuieli, plătit utilitățile, salariul foarte mic.

Tânără: Salariile sunt foarte mici, nu ne permitem. Bacșișul a scăzut considerabil de mult. Obiceiul de a lăsa tips” a dispărut, efectiv. Aș vrea să merg la sfârșitul lunii, la mare. Sper să reușesc.

Situația este la fel și în mediul rural, unde majoritatea doar visează la o vacanță.

Bărbat: Nu am fost niciodată, nu-i posibilitate. Am fost plecat, dar la muncă în Anglia, Germania, Suedia.
Reporter: Și în vacanță?
Bărbat: Nu, până aici în oraș și înapoi acasă.

Femeie: Păi demult, de unde să avem bani?!

Bărbat: De obicei, intern mai merg. Două zile, trei. Păi trebuie să strâng cureaua, că acuma mai tare, pentru că prețurile astea... În loc să ne crească pensia, ne mai taie și acum.

Specialiștii spun că lipsa unui concediu pentru o perioadă mai lungă are impact psihologic, care poate duce la stres cronic și burnout.

Romulus Oprică, sociolog: O cauză foarte importantă și principală este, evident, de natură economică. Mai avem și o problemă de piața turistică internă, care este concentrată pe sezon, ceea ce înseamnă că în vârf de sezon sunt prețuri foarte mari, pe care majoritatea largă a cetățenilor nu și le permit pentru, că sunt disproporționate față de puterea de cumpărare locală.

Unu din doi români nu și-a putut permite să meargă anul trecut într-o vacanță de o săptămână, potrivit Eurostat.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...