Sezonul turistic reîncepe în Grecia pe 15 iunie. Când vor fi primiți turiștii străini

Data actualizării: Data publicării:
turisti plaja din grecia
Foto: Profimedia

Grecia va începe să primească turişti străini începând cu 1 iulie, când vor fi reluate gradual zborurile directe spre destinaţiile turistice greceşti, a anunţat miercuri premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Premierul grec, conservatorul Kyriakos Mitsotakis, a făcut acest anunţ în timpul unui discurs în care a prezentat planul executivului său pentru relansarea turismului, potrivit Agerpres.

Locurile de campare vor fi deschise începând de la 1 iunie, iar hotelurile vor putea primi începând cu 15 iunie turişti greci.

Turiştii străini care vor sosi în Grecia nu vor fi plasaţi în carantină, însă ar putea fi supuşi unor teste aleatorii pentru coronavirus şi în mod cert vor trebui să respecte în mod strict măsurile de igienă în timpul sejurului lor.

Premierul grec a anunţat de asemenea o serie de măsuri pentru sprijinirea sectorului turistic şi hotelier, cum ar fi reducerea TVA de la 24% la 13% în următoarele aproximativ cinci luni pentru biletele de transport public, cafenele, băuturi non-alcolice şi pentru intrările de cinema în aer liber.

Ministrul Turismului, Harry Theoharis, a comunicat că lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea ajunge în Grecia va fi anunţată la sfârşitul lunii mai. Lista va fi realizată pe baza „criteriilor epidemiologice”, a subliniat ministrul Turismului.

Pe lista iniţială vor fi ţările din Balcani, ţările baltice, Germania şi state din vecinătatea Greciei, precum Republica Cipru şi Israel.

Turismul constituie baza economiei Greciei, asigurând între 25% şi 30% din Produsul Intern Brut.

Citește și De ce nu deschide România granițele pentru turism cu Grecia și Bulgaria. Ministru: „Cred că românii vor prefera turismul românesc”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”