HARTĂ Meteorologii au extins codul galben de furtuni: zonele afectate. Cum va fi vremea pe litoral

Data publicării:
Severe Thunderstorms Continue To Bring Rain And High Winds to New York City
Foto: Guliver/GettyImages

Vremea se schimbă radical în următoarele zile. În mai puțin de două ore, Capitala și 26 de județe intră sub cod galben. Ne așteptăm la ploi torențiale, cu tunete, fulgere și grindină. Pe alocuri vor avea loc descărcări electrice, iar vântul va sufla cu mare putere, a spus la Digi24 meteorologul ANM Mihai Timu.

Potrivit prognozei ANM, astăzi, până la ora 18.00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei, sudul Transilvaniei și vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

De asemenea, până la mâine la ora 10.00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, precum și în sud-estul Olteniei și al Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

ANM a emis și un cod galben pentru ziua de luni, când vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Prognoza pentru București

De asemenea, meteorologii au emis și o prognoză pentru București.

Vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi seara și noaptea vor fi înnorări temporar accentuate, averse (15...20 l/mp și izolat peste 25 l/mp), descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 40...60 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 15...16 grade.

În intervalul 12 iulie, ora 18 - 13 iulie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.

În intervalul 13 iulie, ora 10 - 13 iulie, ora 22, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.

Cum va fi vremea la mare

Meteorologul Mihai Timu a spus că, pe litoral, vremea va fi frumoasă astăzi, în timpul zilei.

„Prefigurăm ca aceste fenomene de instabilitate să ajungă mult în seară, după ora 20:00. Deci ziua de astăzi nu e este ratată, dar următoarele 3 zile, luni, marți și miercuri, în fiecare după-amiază, prima parte a zilei este ok, dar în a doua parte a zilei trebuie să aștepte din nou la aceste perioade cu manifestări de instabilitate, ceea ce le va strica un pic orele de plajă”, a spus Timu.

„Apa mării deocamdată rămâne în continuare la valori undeva între 20 și 2 și 24 de grade. Ar mai fi loc să se încălzească. În alți ani, într-adevăr, am avut poate temperaturi mai ridicate în apă”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja