METEO. Vreme schimbătoare săptămâna viitoare. Luni, 30 de grade în București!

Data actualizării: Data publicării:
Cercul militar, obiectiv turistic din centrul ucurestiului
Foto: Guliver / Getty Images

Săptămâna viitoare aduce vreme schimbătoare. La început, vremea va fi frumoasă, dar deosebit de caldă și tocmai de aceea vor apărea ploile de vară, cu tunete, fulgere și vânt intens. Apoi, de miercuri, scad din nou temperaturile. 

În această noapte, va ploua slab doar pe la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste. Minimele se vor situa între 3 grade Celsius în depresiuni și 18 grade în Dealurile de Vest. În Capitală, cerul va fi variabil, vântul slab și minimele între 10 și 14 grade Celsius. 

Luni, însă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral și 31 de grade Celsius în sud.

În București, luni, va fi vreme ca de vară. Temperaturile vor atinge 29-30 de grade Celsius, soarele va străluci puternic, iar vântul va sufla slab și moderat. Presiunea atmosferică va scădea de la o valoare deja mai mică decât cea normală.

După-amiaza, izolat, la munte vor fi ploi de scurtă durată, iar în restul teritoriului, atmosfera va fi plăcută.

Din orele serii, pe arii restrânse, vor fi averse și descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în Moldova. Vântul va sufla cu 70-90 km/h la altitudini mari, iar în vest, centru și în extremitatea de sud-est, vor fi viteze de 40-50 km/h.

Vreme urâtă la munte

De marți, vremea va deveni instabilă și se va răci. În jumătatea de nord-vest a țării, răcirea va fi accentuată și vor fi averse cu descărcări electrice. După-amiaza, furtunile vor cuprinde și restul teritoriului. Vor fi ploi torențiale, tunete, fulgere și grindină, iar pe creste vor fi precipitații mixte și rafale de peste 80 km/h. Cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp.

Miercuri, ploi slabe vor apărea doar pe la munte, dar din orele serii, vor fi averse, tunete, fulgere și vânt intens în vest și în nord.

Furtunile vor reveni miercuri seara în Carpații Orientali și Occidentali, iar în masivele sudice, rafalele vor trece de 100 km/h.

Atmofera se va menține instabilă și joi după-amiaza, în tot spațiul montan

Joi, din a doua parte a zilei, furtunile vor cuprinde centrul, estul și sudul țării.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri