Prognoza ANM: Cum va fi vremea în următoarea săptămână. Temperatura minimă va scădea până la -5 grade în București

Data publicării:
vreme, meteo, ger
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock

Vremea va fi închisă pe parcursul săptămânii viitoare la nivelul întregii ţări, cu intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi valori termice apropiate de cele specifice perioadei, potrivit prognozei pe şapte zile, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Temperatura maximă nu va depăşi 6 grade Celsius la nivelul ţării, iar minima va coborî în depresiuni până la -14 grade Celsius.

Vremea 12 ianuarie - 13 ianuarie

Astfel, în ţară, în intervalul 12 ianuarie, ora 8:00 - 13 ianuarie, ora 8:00, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nord-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în extremitatea de sud şi sud-est. Temporar va ninge slab la munte, în special în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, în Maramureş, local în Transilvania şi în nordul Crişanei şi al Moldovei, iar în Dobrogea şi posibil în sud-estul Munteniei, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Carpaţii Orientali şi Meridionali, în special la altitudini mari unde vor fi viteze în general de 60 - 70 km/h viscolind zăpada, iar ziua pe suprafeţe mici, temporar în sud-vestul Olteniei, sudul Transilvaniei, precum şi în zona subcarpatică a Moldovei şi Munteniei. Izolat se va semnala ceaţă.

La Bucureşti, procesul de răcire a vremii va continua, condiţii în care valorile termice se vor apropia de cele normale perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4 - 5 grade, iar cea minimă de -5 ... -3 grade Celsius.

Vremea 13 ianuarie - 14 ianuarie

În perioada 13 ianuarie, ora 8:00 - 14 ianuarie, ora 8:00, în ţară valorile termice diurne vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă, însă noaptea va fi mai rece, local geroasă îndeosebi în Maramureş şi Transilvania. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre -14...-13 grade Celsius. Cerul va fi variabil în vestul teritoriului, iar în rest va prezenta înnorări temporare. Va ninge slab, pe arii restrânse la munte, în Moldova şi sudul Transilvaniei, iar în celelalte regiuni, doar cu totul izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, ziua în zona montană înaltă, în Moldova, Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei, unde vor fi viteze în general de 40 - 50 km/h şi pe arii restrânse şi în regiunile vestice, iar noaptea doar pe litoral şi în zona Carpaţilor de Curbură. Pe spaţii mici se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

În Capitală, regimul termic va fi apropiat de mediile multianuale caracteristice acestei date. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări după-amiaza. Temperatura maximă va fi de 3 - 4 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -4 grade.

Vremea 14 ianuarie - 15 ianuarie

În zilele 14 ianuarie, ora 8:00 - 15 ianuarie, ora 8:00, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice pentru această dată la nivelul ţării. Ziua, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice, iar noaptea nebulozitatea se va extinde treptat în jumătatea nordică, dar numai izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu uşoare intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 4 grade Celsius, iar noaptea va fi geroasă, pe alocuri în Transilvania şi depresiunile subcarpatice din nordul Olteniei, cu temperaturi minime ce se vor situa în general între -13 şi -3 grade. Pe arii restrânse, în special în vest şi centru, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori în jurul normelor perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2 - 3 grade, iar cea minimă de -6...-4 grade Celsius.

Vremea 15 ianuarie - 16 ianuarie

În intervalul 15 ianuarie, ora 8:00 - 16 ianuarie, ora 8:00, în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi în continuare apropiate de normalul climatologic caracteristic pentru mijlocul lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorări în nordul, centrul şi estul teritoriului, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare şi lapoviţă, ce pot favoriza şi depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 0 grade. Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în vest şi centru se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

La nivelul Capitalei, în acelaşi interval, deşi valorile termice vor fi uşor mai ridicate faţă de ziua precedentă, acestea vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va prezenta înnorări temporare, însă probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade.

Vremea 16 ianuarie - 19 ianuarie

Potrivit ANM, tendinţa evoluţiei vremii în perioada 16 ianuarie, ora 8:00 - 19 ianuarie, ora 8:00, arată valori termice vor fi în creştere treptată, astfel mai ales în sud şi est, acestea se vor situa peste mediile multianuale specifice pentru această perioadă. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai ridicată în nordul, centrul şi nord-estul ţării.

Pentru Bucureşti sunt estimate în acelaşi interval valori termice în creştere uşoară şi treptată. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Victor Ponta, mesaj pentru PSD: „Sunt de părere că trebuie să vă aliați cu AUR, dar sunt și de părere că...
Newsweek
Care pensionari iau 550 de lei în plus la pensie în luna mai? Când încep să se distribuie banii - joi sau luni
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale