Cultura este ceea ce îi învățăm pe copii încă de acasă, cultura înseamnă maniere, respect, eleganță, sensibilitate, efort, curaj, tradiție. Cultura există în artă, în muzică, în dans, există în teatru, în pictură, în creația literară, în meșteșug, în fiecare obiect legendar care s-a păstrat dincolo de istoria lui. Cultura este cheia educației, iar lipsa ei lasă oamenilor doar instrumente ca violența, sălbăticia, ura, limbajul sărac și grosolănia.
Guvernanții au obligația de a finanța cu generozitate domeniul cultural, fără a-l mai tăia de pe lista investițiilor, dar oare pot vorbi despre faptele lor? Vor avea curajul să recunoască răul făcut sistemului de învățământ?
Investiția în cultură nu este ceva care se vede pe loc, nu este o mașină automată care livrează imediat produsul dorit. Tocmai din acest motiv, în România, ani la rând, investițiile în cultură au fost neglijate. Pentru că efectul nu se vedea anul acesta, luna următoare, nu se vedea mâine. S-a văzut peste ani, însă. Cultura este o moștenire, este un bagaj ce trebuie umplut din casă în casă, din familie în familie. Lipsa culturii înseamnă lipsa unui model democratic pe care să ne putem baza. Înseamnă pornirea de a obține totul cu forța. Înseamnă lipsa de egalitate în societate și mai puțină libertate. Lipsa culturii înseamnă egoism, indisciplină, obiceiuri dăunătoare, impolitețe.
Nu asta dorim generațiilor care vin din urmă, nu asta dorim celor care, poate în anii grei de comunism, citeau pe ascuns o carte bună și își amintesc că intelectualii nu aveau voie să capete importanță pentru a nu umbri un regim limitat, nociv.
Cultura națională, acest port intelectual lăsat moștenire a fost prea înlocuit cu portul populist. Respirăm într-o Românie sufocată de păcănele, deschise în imobile cu destinație culturală, în Uniunea Europeană suntem pe ultimul loc la consumul de cultură, iar asta nu-i deranjează pe decidenții care au transformat elevii și profesorii în persoane care cotizează forțat la pensiile specialilor din partid.
România are nevoie de autenticitate. România are nevoie de rimă la fapte bune.
România nu mai vrea pe cineva care tot reduce, ci pe cineva care să educe.
România are nevoie de voci care să facă loc culturii, mai mult decât personajelor de divertisment. România are nevoie să-i împrietenim și mai mult pe copii cu lectura.
România are nevoie de oameni cu carte, nu de politicieni de copertă.
România are nevoie să investească în proprii artiști seniori și tineri, care să nu mai sfârșească singuri sau în sărăcie, cu medalii lângă pat și diplome în vitrină.
România are nevoie de acces la cultură până în ultimul sat.
România are nevoie de promisiunea că nicio diplomă nu va mai fi o minciună, care servește la agățat funcții și cariere la stat. România are nevoie să învețe să-și crească fiecare suflet talentat.
Și, de ce nu, România încă are nevoie de puțină poezie, căci bancuri s-au spus destule.
