Editorial Cum combatem știrile false prin politici publice

Data publicării:
Vlad Botoș
Vlad Botoș
Europarlamentar USR
Vlad Botoș este europarlamentar USR PLUS din luna mai 2019, vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), vicepreședinte al Delegației pentru Albania, membru în Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului (IMCO). Este membru al Biroului Național USR.
Vlad-Botoș_avatar_1616078562

Manipularea, știrile false, discurs plin de ură toate acestea au invadat mediul online în ultimii ani și au schimbat destine ale unor popoare despre care credeam că nu pot fi manipulate.

Câștigarea alegerilor de către Trump în SUA acum 5 ani, revoltele de la Capitoliu din iarnă sau Brexit-ul sunt dovada clară că nici cele mai avansate democrații nu sunt în siguranță.

În societatea românească vedem acum negarea pandemiei, vedem inducerea fricii de vaccinurile care au salvat de atâtea ori omenirea, vedem proliferarea antisemitismului și a urii, iar toate acestea prin intermediul internetului, de cele mai multe ori, din spatele unor nume false, a unor profiluri false.

Din păcate toate acestea au fost posibile cu ajutorul internetului, cu ajutorul acestui instrument menit să ne ajute să socializăm, să comunicăm cu mult mai mulți oameni decât am face-o în mod normal, cu oameni aflați chiar la celălalt capăt al planetei. Ca orice invenție, internetul a venit cu părți pozitive, dar și cu o parte teribil de sumbră: posibilitatea manipulării la nivel mondial.

Nu putem corecta sau controla efectele negative la nivel mondial, dar putem să modificăm regulile jocului la nivel european. Aceasta vom face elaborând și implementând Actul pentru Servicii Digitale (DSA) și Actul pentru Piața Digitală (DMA).

Sunt două rapoarte în cadrul cărora vom încerca să stabilim și să soluționăm aspectele negative pe care le aduce cu sine internetul, lăsând, în același timp, loc dezvoltării și aspectelor pozitive.

Nu va fi ușor mai ales că unele dintre aspectele menționate sunt cele care aduc venituri mari giganților internetului, fie că vorbim de Facebook, de Goolge sau de marii actori de pe piața digitală.

Algoritimi meniți să crească numărul de vizualizări pentru a crește numărul de persoane care văd o reclamă sau alta, algoritmi meniți să-ți analizeze preferințele și interesele în baza câtorva vizualizări pentru ca apoi să-ți dea acces doar la aceleași tipuri de articole, la aceleași opinii fac ca aceste companii să fie acum un pericol pentru democrațiile din întreaga lume.

Legislația este cea care trebuie să oprească aspectele negative, nu etica sau moralitatea conducătorilor unor companii. Eu înțeleg că interesul oricărei companii comerciale este profitul, tocmai de aceea trebuie să intervină legiuitorul și cei care impun legea.

Vom aborda și vom dezbate anul acesta în Parlamentul European mediul online pentru a ne asigura că facem pași semnificativi în direcția potrivită, iar internetul revine la misiunea lui inițială: stabilirea conexiunilor între oameni, îmbogățirea vieții sociale, globalizarea la nivel individual.

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...