Sari la conținut
News Alert

Noul Liviu Dragnea

Ce este cu adevărat surprinzător la acest nou guvern, care arată precum Consiliul Județean Teleorman? Faptul că dezvăluie un nou Liviu Dragnea.

CAMERA DEPUTATILOR - VOT - REEXAMINARE - LEGEA DE ELIMINARE A 10

Inquam Photos

Și vechiul Liviu Dragnea visa să conducă un executiv dominat de activiști mediocri și obedienți. Și el își dorea un pluton de executanți care să se abțină de la inițiative personale, care să nu ia decizii importante fără aprobarea sa și fără nicio șansă de a deveni un pol de putere concurent.

Ce nu ar fi făcut, însă, vechiul Dragnea? Nu ar fi avut îndrăzneala să-și pună în operă această dorință. Până foarte de curând, și-a permis doar să viseze cu ochii deschiși la un asemenea tip de putere.

De ce? Pentru că nici el nu credea că o să i se permită la un moment dat un asemenea gest de sfidare față de progresele pe care, poticnit, chinuit, România a reușit să le facă în ultimii zece ani. Și față de oamenii care au muncit din greu pentru ele.

Să impui, la un an de la ”Colectiv”, într-o țară membră UE și NATO, ancorată într-un parteneriat strategic solid cu SUA, o garnitură ministerială sub nivelul guvernului Văcăroiu, o agendă economică populistă ale cărei costuri ne-ar putea aduce la faliment și să vânturi ideea unei restaurații în justiție sunt semnele unei siguranțe de sine colosale.

Adăugați la asta lipsa oricăror inhibiții în a amenința, fără perdea, unele dintre instituțiile care au asigurat, până acum, stabilitatea statului de drept. Mai puneți la socoteală și numirea lui Florin Iordache la Ministerul Justiției și a lui Șerban Nicolae în fruntea Comisiei Juridice a Senatului și o să aveți portretul complet al noului Dragnea.

Dar nu a fost tot timpul Dragnea așa? Nu. Noutatea este că liderul PSD a renunțat peste noapte, practic, la toate inhibițiile pe care le-a avut până acum în a-și transpune viziunea sa pentru o Românie condusă după cum a condus el Teleormanul.

Comparați afirmațiile executanților săi despre schimbările pe care le vor iniția în justiție cu declarația din iunie 2016 a liderului PSD, din momentul în care s-a simțit umilit pentru că a stat la coadă la intrarea în DNA.

Întrebat atunci despre ce se va întâmpla cu inițiativele din Parlament pentru modificarea legislației justiției, Liviu Dragnea a precizat că nu le-a „permis să meargă pe procedurile parlamentare”. 

„Le-am ținut până acum și o să le țin în continuare. Eu nu reacționez ca alții, hormonal. Cel mai important este ca România să rămână stabilă și să rămână credibilă. Cred că toată lumea trebuie să depună eforturi în acest sens. Nu am permis să meargă pe procedurile parlamentare, e foarte simplu”, a spus Liviu Dragnea.

De ce a blocat până acum inițiativele legislative menite să paralizeze lupta anticorupție, să îi scoată din închisori și să-i scape de restricții pe condamnați iar acum se pregătește să le dea undă verde, după cum ne-au anunțat colaboratorii săi? Ce s-a întâmplat în cele șase luni care s-au scurs?

Cel mai simplu răspuns este că Dragnea s-a abținut să își dezvăluie planurile finale pentru a nu genera un val de reacție negativă împotriva PSD înainte de alegeri și a nu-și periclita șansele de a le câștiga.

Explicația este validă, dar incompletă. În ultimii aproape doi ani, Liviu Dragnea a jucat foarte prudent. Putea și anul trecut să încerce să cosmetizeze legile anticorupție și să promoveze o amnistie care să-l scape de efectele condamnării. PSD avea majoritate parlamentară, alături de ALDE și o facțiune a fostului UNPR, deci putea schimba cam ce legi dorea.

Dragnea a fost foarte atent și în raport cu președintele și cu Dacian Cioloș. S-a abținut să intre într-un conflict major cu Klaus Iohannis și a rezistat presiunilor venite din PSD, ale lui Ponta în special, pentru a iniția o moțiune de cenzură împotriva guvernului tehnocrat.

Cel mai important, a reacționat moderat (prin comparație cu alți politicieni și oameni de afaceri) după condamnarea sa și după începerea celui de-al dosar penal care îl vizează.

Demisia sa imediată din funcțiile de ministru și de președinte executiv al PSD, după condamnarea în prima instanță în dosarul ”Referendumul”, i-a surprins pe mulți. Și chiar dacă nu a repetat gestul din 2015 și nu a plecat din fruntea PSD după sentința definitivă, comentariile sale împotriva ”nedreptății” comise au fost destul de palide.

Acest profil de politician prudent, atent și ascultător la mesajele care i-au fost transmise de către principalele instituții ale statului după contribuția sa la evenimentele din vara lui 2012 este în totală contradicție cu noul Dragnea. Care nu se sfiește să îl amenințe pe președinte, să le spună de la obraz serviciilor de informații că nu o să le bage oamenii în guvern și care pare setat să zgâlțâie din temelii statul de drept, justiția și să-și consolideze popularitea cu măsuri economice foarte riscante.

Schimbarea această radicală este cu atât mai surprinzătoare cu cât contextul penal al lui Liviu Dragnea nu s-a ameliorat. Din contră. Cu două zile înainte de alegeri, judecătorii Înaltei Curți au decis că pot începe dezbaterile de fond în dosarul în care Liviu Dragnea este acuzat, alături de fosta soție, de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. Ceea ce înseamnă că o nouă condamnare l-ar scoate definitiv din politică.

Mai există un motiv puternic pentru care, teoretic, ar merita să-și păstreze linia moderată de până acum. Liviu Dragnea se numără totuși printre puținii lideri politici de prim rang care nu a fost luați la întrebări despre afacerile grele.

La ce avalanșă de anchete despre sursele averilor colosale din politica românească s-a revărsat în ultimii ani, la câte dosare au fost întocmite pe finanțări ilegale ale campaniilor electorale, este remarcabil că Liviu Dragnea a fost inculpat doar în dosarul fraudelor de la referendumul din 2012 și într-un dosar minor care vizează două angajate ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Nimic despre Teldrum, nimic despre Brazilia, nimic despre suveica de contracte pe bani publici Teleorman – Constanța.

S-a modificat ceva atât de dramatic, în doar câteva luni, care să justifice renunțarea la prudență a lui Liviu Dragnea și asumarea riscului unei coliziuni frontale cu instituțiile față de care s-a purtat cu atâta deferență până acum?

Da. Două lucruri. Contextul extern și intern. Contextul extern este mult schimbat față de 2012. Cei doi parteneri strategici ai României, SUA și UE, nu mai vorbesc pe aceeași limbă și, mai ales, au probleme interne mult mai importante, care le subminează capacitatea de a ține în frâu aliați care decid să încalce termenii parteneriatului. După cum se vede în atitudinea neputincioasă față de derapajele Ungariei și Poloniei.

Liviu Dragnea este convins că acum, spre deosebire de acum cinci ani, va putea rezista presiunilor internaționale care ar încerca să-l facă să renunțe la planurile sale. Cu atât mai mult cu cât până și cel mai important aliat al României, SUA, se pregătește, la rândul său, de o resetare a relațiilor cu restul lumii. Cu Rusia și cu Uniunea Europeană, în special. Schimbarea ordinii mondiale, așa cum am cunoscut-o până acum, îi priește de minune șefului PSD. Se pescuiește foarte bine în ape tulburi.

Iată ce declara liderul PSD în primul său interviu după Brexit:

”Ce s-a întâmplat în Marea Britanie are mult mai multe efecte decât cele care apar acum la prima vedere. Ce spune poporul acum, într-un fel sau altul, va trebui să fie respectat. Popoarele nu mai acceptă să nu se țină cont de ele. Am discutat și cu Tăriceanu asta, așa este corect.”

”Nu cred că trebuie să mai stăm cu capul plecat să ni se spună ce avem de făcut. Așa ceva nu mai e acceptat.”

”Eu sunt foarte curios, când președintele României o să meargă prin UE și o să își dea cu părerea despre procesele de acolo. Sau când George Maior o să-și dea cu părerea despre ce să facă Curtea Suprema din SUA.”

”Trebuie să ne gândim serios la reașezarea de forțe din UE. E clar că Germania rămâne principala forță din Europa, nu e rău, dar asta schimbă multe. Cei care fac analize geopolitice trebuie să le facă pentru că e importantă securitatea națională. Parteneriatele noastre strategice cu Marea Britanie și SUA sunt importante, le respectăm, dar trebuie să ne gândim ce facem pentru români.”

Toate aceste declarații, suprapuse peste măsurile populiste de tip Viktor Orban pe care le pregătește, indică un alt azimut decât cel pro-occidental. Nu întâmplător, Ambasada Federației Ruse s-a grăbit să salute victoria PSD în alegeri. Și nu întâmplător, Șerban Nicolae, protejatul lui Ion Iliescu, a primit șefia Comisiei Juridice din Senat, după ce a fost la un pas de a fi numit ministru al Justiției.

Mai important, însă, decât contextul internațional este cel intern. Scriam în luna iulie:

”Marea problemă a celor care cred că Dragnea și alți camarazi din divizia ”2012” nu vor mai avea niciodată ocazia să ne arate ce ar face ei ”pentru români” este că pun bază prea mult pe belciugul afacerilor lor penale. Și induc un fals sentiment de siguranță.

Calculul pe care se întemeiază convingerea că liderii penali și complicii lor instituționali nu vor îndrăzni să-și conducă partidele într-o nouă campanie distructivă, similară celei din vara celui de-al doilea referendum de demitere a lui Traian Băsescu, are o hibă. El pleacă de la premiza că instituțiile care cunosc și le instrumentează afacerile ilegale vor rămâne și în viitor la fel de puternice și la fel de determinate ca în prezent pentru a ține piept politicienilor.”

Există două motive pentru care unii dintre colaboratorii apropiați ai lui Liviu Dragnea invocă dezvăluirile lui Sebastian Ghiță ca argument că lupta anticorupție nu a fost altceva decât o conspirație a regimului Băsescu împotriva adversarilor politici.

Primul, să arunce în derizoriu și să relativizeze ideea de justiție: nicio condamnare pronunțată de o justiție ”ticăloșită” nu este legitimă și, implicit, nu ar trebui să mai producă efecte.

Al doilea motiv este și mai important. Dezvăluirile lui Ghiță profilează o fisură între anumite instituții și între anumiți oameni care au contribuit la lupta anticorupție. Faptul că unii sunt demonizați iar alții sunt trecuți sub tăcere pare o invitație la colaborare cu o anumită parte a frontului instituțional și la distrugerea celeilalte.

Este foarte posibil ca lansarea ofensivei anti-justiție să se bazeze pe convingerea că instituțiile nu mai sunt suficient de puternice și la fel de unite ca să respingă un asalt îndrăzneț. Că unele vor rezista, cât vor putea, în timp ce altele vor negocia un armistițiu convenabil. Că unii șefi se vor împotrivi, iar alții vor spune că poate nici nu este atât de rău să o lăsăm mai moale cu anticorupția asta – mâine, poimâine, poate eu voi fi victima. Degeaba există un belciug dacă aceia care îl au în mână sunt interesați doar de propria supraviețuire.

Nu este complet exclus ca toate declarațiile belicoase ale purtătorilor de mesaj ai lui Dragnea să fie parte dintr-un război psihologic. Un instrument de negociere prin care liderul PSD să-și atingă câteva obiective personale. Ar fi varianta cea mai convenabilă. Ne-ar scuti de un conflict din care România nu ar avea decât de pierdut.

Dacă Liviu Dragnea are o misiune și chiar se va înrola în războiul pentru eliberarea ”coloniei” (și readucerea ei în no-man’s-land-ul ante-2005), ne așteaptă vremuri dificile. Vom afla rapid pe ce aliați mai putem conta, dar mai ales din ce suntem făcuți, fiecare dintre noi.

Pe aceeași temă