După OUG 13, în plin asalt asupra justiției pornit de PSD-ul lui Dragnea, un alt deputat PSD, Cătălin Rădulescu, iniția o lege pentru a da o mână de ajutor evazioniștilor. Îl numeam atunci proiectul „Prima evaziune” pentru că presupunea iertarea, „o sigură dată”, a evazionistului care achita prejudiciul și încă jumătate pe deasupra. Motivarea inițiatorilor era legată, bineînțeles, de supraaglomerarea penitenciarelor, refrenul preferat de Liviu Dragnea și PSD sub care își ascundeau adevăratele intenții infracționale.
Proiectul a fost votat, dar a fost declarat neconstituțional după ce parlamentarii USR (și nu numai) l-au atacat la CCR.
În mod normal, ar fi trebuit să se renunțe la el având în vedere aberația propunerii și jurămintele publice ale PSD că nu va mai favoriza infractorii. Dar în plină pandemie, PSD scoate proiectul din sertar, îl piaptănă și-l împinge spre adoptare. Astfel că pe 19 mai, comisia juridică a Camerei Deputaților îi dă raport de adoptare, Camera Deputaților fiind camera decizională. Așadar, proiectul poate fi adoptat în oricare dintre ședințele următoare.
Ce conține acest proiect?
Un soi de amnistie totală, o clauză de nepedepsire pentru evazioniștii care și-au pus deoparte bani pentru zile negre și care, fiind prinși, oricât de mare ar fi fost paguba, achită întregul prejudiciu, plus 20% din baza de calcul, penalități și majorări de întârziere. Cei care achită doar prejudiciul primesc amendă dacă prejudiciul nu depășește 50.000 euro. Dacă prejudiciul nu depășește 100.000 de euro primesc fie amendă, fie închisoare.
Trebuie spus că și în prezent este încurajată achitarea prejudiciului, dar nu prin ștergerea totală a pedepsei, ci prin reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, în cazul achitării integrale a pretențiilor părții civile.
Din păcate, orice discuție serioasă pe tema politicii penale a statului este sabotată de două atitudini extreme ale politicienilor:
1. cea de favorizare a infractorilor pentru ștergerea dosarelor proprii sau ale camarilei politice,
2. cea care militează pentru înăsprirea draconică a pedepselor.
Niciuna dintre aceste căi nu este rațională pentru ținerea în frâu a fenomenului infracțional.
În primul caz, vorbim de legile cu dedicație, făcute pentru interesul ocult al unui grup restrâns, în detrimentul societății, cu toate consecințele nefaste care decurg de aici.
Pe de altă parte, majorarea pedepselor este de cele mai multe ori expresia populismului, prin care politicienii urmăresc doar să hrănească, dezinteresați de consecințe, nevoia de dreptate a oamenilor.
Dar clamarea unor pedepse mai este și o expresie a neputinței. Este cea mai ușoară și ineficientă cale de urmat când ai astfel de tensiuni sociale generate de sentimentul de injustiție. Știm deja de sute de ani, de la Montesquieu (Spiritul legilor) și Cesare Beccaria (Despre infracțiuni și despre pedepse) că nu atât asprimea sancțiunilor îi determină pe oameni să respecte legea, ci certitudinea că, odată ce au încălcat legea, vor fi sancționați, că a doua zi după comiterea faptei le va bate poliția la ușă, iar a treia zi vor fi condamnați și li se va confisca averea. Între o lege foarte aspră, dar care nu se aplică mai deloc și o lege echilibrată, care însă se aplică ferm și rapid, întotdeauna va fi mai eficientă cea din urmă. Aceste lucruri se pot verifica lesne: statele cel mai puțin civilizate, în care se produc cele mai multe și mai grave infracțiuni au, paradoxal, cele mai mari pedepse, dar au în același timp și cele mai ineficiente sisteme judiciare.
Revenind la evazioniștii noștri și la această lege, să observăm cum trece PSD-ul nonșalant dintr-o extremă în alta.
În 2012, în plin regim USL-ist, Dan Voiculescu, parte a alianței PSD-PNL-PC-UNPR, iniția o lege prin care se majorau drastic pedepsele pentru evaziune fiscală, cu motivarea că economia subterană a României a atins dimensiuni uriașe, iar aceste majorări de pedeapsă ar putea scoate la lumină sume importante de bani. La cea vreme, doar jumătate din actualul PNL, adică PDL-ul, s-a opus vehement agravării pedepselor pentru evaziune fiscală, premierul Mihai Răzvan Ungureanu promovând o politică penală axată pe pedepse mai blânde.
Ce face acum PSD-ul, care în 2013 vota pentru creșterea pedepselor? Lipsește complet de eficiență legea privind prevenire și combaterea evaziunii fiscale. Cu alte cuvinte, zbirul de ieri, este blajinul de azi. Acestea sunt singurele repere ale pesedismului: populismul și interesul de coterie. Agenții economici vor fi astfel încurajați să facă evaziune fiscală știind că, dacă sunt prinși (și sunt șanse mari să nu fie, la cât de slabit este acum sistemul judiciar în urma atacurilor susținute ale PSD), vor scăpa nepedepsiți dacă achită întregul prejudiciu și încă 20%, plus niște penalități și majorări.
În paranteză fie spus, proiectul inițial al deputatului Rădulescu era chiar mai puțin generos cu infractorii pentru că îi punea să achite, pentru a scăpa, întreg prejudiciul plus un bonus de 50% din baza de calcul, nu de 20% cum a rezultat acum din creuzetul mânuit perfid de Florin Iordache&Co.
Așadar, noul PSD, reformat, cu gardul revopsit, într-o zi critică proiectul senatoarei PNL de ispășire a pedepsei închisorii la domiciliu, punându-și ostentativ cenușă-n cap, iar în ziua următoare deschide porțile raiului pentru evazioniști, promovând o lege care îi iartă de păcate. Pesedistul își schimbă discursul, dar năravul, ba.
