Sari la conținut

Resturile putrezite ale unei operațiuni eșuate

E foarte geu să iei în serios Congresul PSD! Oricât ai încerca să analizezi riguros lupta pentru putere din cel mai mare partid, cu răceală, de undeva de printre rânduri se strecoară viclean, printre idei și cuvinte, un rânjet grotesc care se transformă rapid într-un hohot de râs grobian ce îneacă și cel mai onest efort de a privi cu sobrietate ”încleștarea.” Și cum să-i reziști, cum să îl ignori, când singura dispută autentică este cea între Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu?! Ce mai este de analizat aici?

ALBA IULIA - CLUBUL AMBASADORILOR NOSTRI - FESTIVAL DILEMA VECHE

Inquam Photos / David Muntean

Când pentru șefia PSD s-au luptat Iliescu și Geoană, în 2005, sau Geoană și Ponta, în 2010, au fost lucruri de spus. Și încă multe. Am văzut conflicte reale, cu mize politice și financiare majore, între tabere apropiate ca forță, cu susținători bine delimitați atât în nucleele mafiote cât și în structurile subterane ale statului. Astăzi, nu există practic concurent pentru sistemul de putere internă instaurat și controlat cu mână de fier de Liviu Dragnea, cu ajutorul protectorilor săi de la vârful unor instituții de forță.

Nici măcar nu este o surpriză. Șeful PSD ne-a arătat încă din octombrie 2015, de când s-a uns președinte, cum vede el democrația în partid. A organizat un vot în toată regula în partid, dar cu el candidat unic. A chemat jurnaliștii să-l vadă cum introduce votul în urnă, în timp ce secunzii săi, costumați cu pulovărașe de campanie, au ieșit periodic să facă declarații de presă pentru a anunța “prezența la vot”.

Nu a lipsit nici specialitatea casei, urnele mobile, scoase pe traseu pentru ca oamenii în vârstă și bolnavii să își poată exprima dreptul la vot. Un drept pe care, știm de ani buni și ni s-a reamintit apăsat în noiembrie 2014, PSD îl respectă cu sfințenie. Numerele de umor involuntar au fost completate de relatările însuflețite ale Antenei 3, care a prezentat chiar și un sondaj la încheierea votului.

Ce merită a fi disecată, însă, este tragedia din fundal, cea pe care vociferările pițigăiate ale ”disidentului” Ștefănescu și miștocăreala ieftină cu care îi răspunde ”camaradul” Dragnea nu o pot ascunde. Și anume că viețile tuturor românilor sunt afectate direct de ce se întâmplă la vârful partidului-alfa.

Iar ce se întâmplă la vârful PSD stă sub semnul unui paradox care produce efecte cataclismice. După ani de asalt justițiar împotriva corupților, efectul politic asupra acestui partid a fost că vechii păpușari, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Adrian Năstase și mulți alții, au fost înlocuiți cu unii noi, la fel de lacomi, dar chiar mai puțin preocupați să păstreze aparențele și să-și atingă scopurile fără a distruge totul în jur.

Cum am ajuns aici? Foarte simplu. Vă mai amintiți de cererea insistentă a Comisiei Europene, din perioada 2000 – 2004, ca investigațiile nou înființatului PNA (Parchetul Național Anticorupție) să nu ocolească ”peștii mari”? Ei bine, începând cu 2005, după victoria lui Traian Băsescu, acest obiectiv a devenit prioritatea procurorilor și ofițerilor de informații. Așa au ajuns să fie trași pe linie moartă stăpânii de atunci ai PSD-ului, a căror activitate infracțională fusese ignorată programatic de cei care i-ar fi putut băga după gratii încă din anii ’90.

Dar ce se întâmplă în orice sistem când o molimă apărută parcă din senin răpune toți prădătorii de pe primul palier al lanțului trofic? Prosperă cei de pe palierele inferioare. Iar dacă nimeni și nimic nu-i deranjează, în scurt timp peștii mici și mijlocii ajung ei peștii mari.

Așa a început ascensiunea lui Ponta. El a profitat nu doar de înfrângerea lui Geoană la prezidențialele din 2009, dar și de arestările și de condamnările care i-au lovit pe ”greii” din PSD. Aceștia au controlat, de fapt, partidul și în timpul lui Năstase și al lui Geoană. Fără scoaterea acestora din joc, ar fi fost președinte doar cu numele. În locul lor și-a plasat propriul puiet.

Ponta și echipa sa au rezistat trei ani. Când s-a făcut atât de mare încât a început să consume tot oxigenul din baltă, cum făcuse și mentorul său, Adrian Năstase, a fost lovit și el de ”molimă.” Spre norocul lui Dragnea. Și al lui Bădălău, Stănescu, Neacșu, Buzatu, Ciolacu, care ar fi rămas și azi în categoria plevușcă dacă cei ce au stăpânit aproape două decenii mica baltă în care trăim nu s-ar fi îmbolnăvit subit.

Suntem, din nou, în punctul în care noua garnitură de ”pești mari” din PSD a crescut într-atât încât nimeni nu mai poate trăi pe lângă ei dacă nu este dispus să le accepte supremația fără să crâcnească. Suntem într-un nou moment 2004, într-un nou moment 2015. Diferența este că aceia care au abătut molima peste capul lui Năstase, al secunzilor săi și al lui Ponta par că, brusc, nu mai au nicio problemă că Dragnea i-a ajuns din urmă, ba, poate, chiar i-a întrecut. Brusc, au redevenit fanii selecției naturale.

Pentru poporul pesedist, asta este o veste extraordinară. Consolidarea puterii lui Dragnea, dispariția dușmanilor naturali și îmblânzirea zeilor care au tot dat cu molime în ei înseamnă reîntoarcerea în paradisul pierdut în 2005. Va ploua cu bani și, inevitabil, în curând, nimeni nu îi va mai putea opri să se bucure de ei.

Pentru poporul non-pesedist este o veste proastă. Pentru că un lider care tolerează democrația în propriul partid doar atunci când el candidează de unul singur nu are cum să le aducă nimic bun. Pe măsură ce își va întări și mai mult poziția, va înghiți din ce în ce mai puțin protestele. Și se va simți din ce în ce mai liber să redistribuie avuția comună în favoarea celor care îl apreciază la adevărata lui valoare și care îi sunt recunoscători.

În concluzie, nu au ce aștepta de la Congresul de sâmbătă. Dacă oponenții lui Dragnea sunt Codrin Ștefănescu, Ecaterina Andronescu, Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae, la fel de înverșunați împotriva justiției ca și șeful lor, nu există speranță. Dacă există o soluție pentru a opri alunecarea PSD spre ceea ce a fost predecesorul său, PCR, un partid la cheremul unui lider suprem, ea se găsește în afara sa. Mai precis, în mâinile celor care au făcut posibilă și chiar încurajat ascensiunea lui Dragnea, în pofida problemelor sale penale.

Așa cum scriam în urmă cu trei luni, ”folosirea, temporară, punctuală, unor oameni precum Nicolicea și Dragnea pentru a asigura votarea unor legi importante sau contracararea unui alt lider politic iresponsabil, precum Ponta, trebuia să urmărească fix aceste scopuri. Iar odată atinse, pionii trebuiau scoși din joc, fără întârziere.

Păstrarea lor în numeroase alte combinații oculte și permisiunea, implicită, care le-a fost acordată de a mai cere ceva la schimb, de a mai pune condiții, de a mai rămâne branșați la banul public, este păcatul capital al liderilor cărora li s-a încredințat misiunea de a asana centrele de putere ale României.

Au lăsat treaba neterminată, iar din resturile putrezite ale operațiunilor lor s-a născut cangrena care astăzi riscă să omoare tot ce a mai rămăs sănătos în această țară.”

Indiferent ce explicații au pentru ce au făcut sau nu au făcut în trecut, acum trebuie să pună capăt acestui experiment nefericit în care a degenarat un proces absolut necesar și mult întârziat: primenirea clasei politice, prin eliminarea infractorilor. A tuturor infractorilor, nu doar a unora!

Pe aceeași temă