Editorial USR și viitoarea guvernare

Dan Barna
Dan Barna
Președinte USR
Agora Digi este un proiect editorial al Digi24.ro, o platformă unde sunt invitați să contribuie cu opinii, idei și comentarii cei mai importanți lideri politici, lideri de opinie, personalități marcante ale vieții publice. Dan Barna este președintele USR, deputat ales pe listele partidului în 2016.
dan barna editorial
sursa foto USR

Încă de la înființare, USR a enunțat clar câteva principii clare care stau la baza activității sale: competență în guvernare, responsabilitate, meritocrație. Nu mai insist acum asupra lor. Pe lângă principii universal valabile, ne-am făcut o promisiune: să nu uităm niciodată de unde am plecat. Din societatea civilă, dintre oamenii de bun simț care constituie majoritatea absolută a acestui popor.

Și n-am uitat.

Am fost în stradă când a fost cazul, în Parlament ne-am luptat ca și cum ar fi fost ultima noastră luptă de fiecare dată când regimul Dragnea a vrut să ne tragă în afara civilizației. Am ascultat mai mult decât am vorbit și, da, am recunoscut când am greșit. Și încă ceva, niciodată nu am cedat tentațiilor unui câștig facil, de moment, sau micilor meschinării politice care au făcut atât de mulți oameni să se depărteze de politică. Am preferat drumul mai greu, al consecvenței, al imaginii de ansamblu, al unui obiectiv major.

Această încăpățânare a noastră nu e confortabilă. În febra momentului, analiștii politici își mai pierd și ei din calm și se supără pe noi pentru că refuzăm să ne așezăm în rama care ni se repartizează. Adică aceea a unui partid mai mic care să se pună la remorca celor mari. Modele, cel puțin la stânga, sunt destule - ajunge doar să vă uitați la aglomerația de mini-PSDuri din Parlament care se activează în momentele esențiale. Există și pe dreapta așa ceva - ajunge doar să vă uitați la oamenii pe care actuala guvernare i-a plasat prin diverse instituții publice. Nu sunt toți membri PNL. Carnetele de partid sunt diverse. Niciunul nu e de la USR.

Aici merită menționat, din nou, că USR nu a primit, vreodată, vreo invitație de a se alătura guvernării. Nici pe ușa din față, nici pe ușa din spate. Iar dacă ea ar fi existat, am fi exclus din start orice înțelegere secretă privind funcțiile din administrația publică. Nu așa funcționăm.

Vrem la guvernare? Răspunsul este evident - rațiunea existenței oricărui partid este guvernarea. Însă a accede cu orice preț și în orice condiții acolo ar însemna să repetăm 30 de ani de greșeli. Și atunci care ar mai fi diferența dintre noi și ceilalți? Ce rost ar mai avea să creăm speranțe?

Însă idealurile trebuie dublate de pragmatism dacă vrem să ajungem vreodată să le punem în practică. Înțelegem foarte bine contextul actual și știm că, în proporție de 90 la sută, viitoarea guvernare va fi una de coaliție.

Partenerul natural este PNL și asta înțeleg și liberalii în ciuda atacurilor nesfârșite pe care le lansează la adresa noastră. Ceea ce refuză să înțeleagă liberalii este că ori de câte ori i-am criticat am făcut-o de pe pozițiile pe care ei înșiși le îmbrățișaseră în timpul regimului Dragnea. În acele zile, PNL nu a ezitat să preia de la USR teme, idei și retorică. Nu ne-am supărat niciodată, ba chiar îi încurajăm să o facă în continuare. Scopul nostru comun e să facem o Românie mai bună, nu să punem drepturi de autor pe interesul național.

Premisele pentru o viitoare colaborare sunt bune, dacă există bunăcredință. La București avem un candidat comun cu șanse importante să pună capăt feudalismului rușinos impus de administrația Firea-Pandele și să întoarcă orașul cu fața spre civilizație și secolul XXI. În Parlament, PNL a beneficiat de voturile noastre când ideile au fost bune și intențiile oneste. Se poate colabora și suntem, probabil, obligați să o facem, dacă nu vrem să asistăm neputincioși la o întoarcere rapidă a PSD la putere. Asta e ceva ce nici electoratul userist nici cel penelist nu ne va ierta vreodată.

Vreau să fie foarte clar, responsabilitatea pentru preluarea guvernării după alegeri ne aparține. Nicio justificare nu va fi acceptată în caz de eșec.

Până atunci noi vom continua, indiferent de supărările câte unui baron local ajuns în Parlament sau mirările comentatorilor politici, să ne respectăm mandatul de opoziție responsabilă. Vom critica când e de criticat, vom sprijini când e de sprijinit și vom continua să fim USR. Independenți și hotărâți să rămânem pe drumul nostru.

Zilele astea s-a împlinit un an de la alegerile pentru Parlamentul European și cred că poate fi folosit acest exemplu pentru arăta cine suntem. Delegația USR-PLUS din PE e probabil cea mai bună garnitură de politicieni români care fost vreodată aleasă acolo. Invit pe oricine nu mă crede să facă comparațiile care se impun. Prezență, inițiative, relevanță. Veți vedea că nu e greșit să fiți mândri de ei.

La fel în cazul colegilor din Consiliul General al Municipiului București. Acolo, printre ezitările altor partide, USR a fost singura voce care a amendat ferm derapajele executivului local. Fără USR, banii publici s-ar fi scurs cu și mai mare viteză în pușculițele de partid ale PSD și aliaților săi. Fără USR, puțini oameni ar fi știut cât grobianism poate să zacă în administrația unui oraș european. Fără USR, Gabriela Firea ar avea un al doilea mandat asigurat. Nu mai e cazul acum.

Împreună cu PLUS consolidăm o alianță de succes și mergem spre o previzibilă și necesară fuziune, avem de îmbogățit un program de guvernare, avem de răspuns încrederii care ne-a fost acordată. Responsabilitatea noastră e față de cetățeni, nu față aranjamente politice vremelnice.

Orice parteneriat cu USR trebuie să plece de la premisa că USR va rămâne USR. Și asta e bine pentru toate părțile implicate.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate