Insule plutitoare din...gunoaie

Data publicării:
GUNOI OLT

La începutul acestei luni, angajaţii Hidroelectrica ce administrează Hidrocentrala din localitatea Volia curăţau luciul apei de sutele de metri cubi de deşeuri care s-au adunat în urma ploilor. Zece camioane au fost încărcate atunci şi transportate la rampa ecologică de la Săcele. La câteva zile după, deşeurile au reapărut, iar straturile care se depun cresc de la o zi la alta.

"E mizerie mare. Se pot pune şi aici containere, dar toate chestiile vin de pe râurile mici ce se scaldă în Olt şi Oltul suferă", localnic.

"Se aruncă gunoaie aiurea. În loc să fie depozitate în locurile în care trebuie depozitate, se aruncă în apă, că e mai uşor", localnic.

"(Ce aţi pescuit până acum?) Gunoaie! Papuci, peturi, pamperşi. Când scade apa, jumate lacul ăsta e numai peturi", localnic.

"Sunt zone în care stratul de gunoaie care s-a depus este atât de gros încât, peste el, s-au suprapus un alt strat, de pământ. Din acestă cauză crescut vegetaţie şi s-au format adevărate insuliţe plutitoare pe baraj", Sorina Secelean - reporter Digi24

Anual, Garda de Mediu şi cei de la Apele Române fac controale ca să identifice locuitorii care aruncă deşeurile necontrolat. Luciul de apă al râurilor le revin celor de la Apele Române, însă doar în extravilanul localităţilor. Pe teritoriile unităţilor administrativ-teritoriale, responsabile cu ecologizarea sunt Primăriile.

"S-au aplicat sancţiuni şi se aplică în continuare dar, după Cum vedeţi, este un fenomen ciclic, care se repetă după fiecare eveniment meteorologic. În funcţie de gravitatea faptelor amenzile încep de la 2.000, 5.000 de lei pentru persoane fizice şi pot ajunge până la 20, 40.000 de lei pentru agenţii economici şi UAT-uri", Mircea Paraschiv - directorul Comisariatului Judeţean Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu.

Edilii spun însă că respectă regulile.

"Au verificat dacă sunt gunoaie pe cursurile de apă, dacă sunt resturi menajere aruncate la întâmplare. Nu au găsit pentru că noi, la nivel de comună, avem contract încheiat cu o firmă de salubritate, strângem gunboaiele şi le ducem la o groapă de gunoi autorizată, Săcele", Marian Osalciuc - primarul comunei Voila.

Prin Voila trec patru afluenţi ai Oltului. Primăria plăteşte lunar 8.000 de lei pentru ca firma contractată să adune gunoaiele din cele şase sate aparţinătoare. Nu peste tot este la fel însă. Mare parte din gunoaiele care ajung în baraj vin chiar şi de la zeci de kilometri distanţă.

"Oamenii noştri de la SGA Braşov, adică de la Biroul Inspecţie, împreună cu cei de la Exploatare au făcut, încă de toamna trecută, până în momentul respectiv, foarte multe controale pe râurile din extravilan. Au fost date şi amenzi, şi în zona Făgăraşului, şi în zona Braşovului. S-au dat, să ştiţi, sancţiuni şi la persoanele fizice şI formaţiile de lucru tot timpul fac igienizări, dar populaţia este greu de stăpânit, adică noi facem astăzi şi peste două zile poate fi la fel", Mihaela Coca - purtător de cuvânt Administraţia Bazinală de Apă Olt. 

Hidroelectrica va face ecologizari la barajele situate pe raurile care au avut debite mari din cauza ploilor. Operaţiunile costa zeci de mii de lei, în funcţie de mărimea barajului şi a stratului de gunoi care pluteşte pe apă.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, revedere emoționantă cu fanii, înaintea revenirii pe scenă. Copleșită de iubirea primită după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani