Jandarmii susţin donarea de sânge

Data publicării:
SANGE JANDARMI

Anca Sandu este plutonier la Inspectoratul brașovean de Jandarmi. În mod obișnuit, lucrează la serviciul de contabilitate al unității militare; la nevoie însă, îmbracă echipamentul de luptă și iese pe teren alături de colegii ei de inspectorat, la meciuri de fotbal sau alte misiuni de ordine publică. Acum a fost printre primii jandarmi care și-au dat sângele, la propriu, pentru binele celor aflați în suferință.

"Suntem alturi de toți cetățenii în această campanie, de donare a sângelui și, cu această ocazie, îi rugăm pe toți ceilalți să ni se alăture", afirmă  plutonier Anca Sandu, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov. 

Zeci de militari participă, în aceste zile la inițiativa prin care Jandarmeria Brașov își propune să atragă atenția comunității asupra importanței unui gest simplu, cum este donarea de sânge.

"Sunt peste 85 de jandarmi, 85 s-au trecut, restul vin voluntari, fără să fie trecuți pe o listă și sunt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov ", declară lt. Ciprian Aldea, purtător de cuvânt IJJ Braşov. 

În fiecare lună, aproximativ 1.200 de persoane ajung la Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov, pentru a dona sânge. Prea puține, în special în perioadele cu un număr crescut de accidente produse pe șosele sau pe pârtiile de schi.

"Accidente rutiere sunt destul de multe, accidente grave, care necesită cantități mari de sânge; sunt, de asemenea, bolnavii cronici cu afecțiuni oncologice, care de asemenea, pentru a-și urma cura de citostatice, au nevoie de sânge", spune Laurenţia Florea, director Centrul de Transfuzie Sanguină Braşov. 

Poate dona sânge orice persoană cu vârsta între 18 și 60 de ani, care nu a suferit în ultimele luni vreo intervenție chirurgicală și este sănătoasă. Donatorii primesc o zi liberă de la serviciu, șapte tichete de masă și reducere de 50 la sută pentru abonamentele de transport în comun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara descoperită de un bărbat din Gorj în timp ce se plimba printr-o pădure: Sigur a fost ascunsă din...
Digi FM
Universitatea din București îi ia apărarea profesorului îmbrăcat în fustă: “Trăim într-o țară democratică...
Pro FM
Primele imagini cu Celine Dion la Paris. Artista ar putea cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Oimpice
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții iubitei lui Clint Eastwood. Christina Sanders și-a pierdut viața la 61 de ani
Adevarul
Ce înseamnă prezența bombardierelor strategice americane în România. Explicațiile unui fost reprezentant al...
Newsweek
Armata britanică a testat arma cu laser de pe un vehicul blindat. Distruge ținte cu viteza luminii
Digi FM
Unde s-a angajat fiica cea mare a Amaliei și a lui Ilie Năstase, pe perioada vacanței. Studiază la Paris, dar...
Digi World
Descoperirea ADN crucială, care ar putea contribui la vindecarea unuia dintre cele mai mortale tipuri de...
Digi Animal World
Alertă în Washington după ce s-a speculat că un aligator umblă liber. Ce se ascundea, de fapt, prin tufișuri
Film Now
Mădălina Ghenea, la masă cu Kevin Spacey, la o gală în Taormina. Actorul de 64 de ani, tot un zâmbet când i-a...
Lloyd Austin face declarații la sediul Pentagonului.
Pentagonul reafirmă „sprijinul neclintit” pentru Ucraina după retragerea lui Biden din cursa electorală