Reabilitare păguboasă

Data publicării:
REABILITARE BLOCURI

Ilie Droiu este inginerul unei firme de construcţii care s-a trezit cu o gaură serioasă în buget, de aproape 600.000 de lei, din cauză că statul nu i-a decontat serviciile prestate. În 2012 a participat la licitaţia organizată de primărie şi a contractat mai multe lucrări. Urma să termoizoleze cinci blocuri din Braşov, prin Programul Naţional de Reabilitare Termică. 50% din bani urmau să vină de la Ministerul Dezvoltării, 30% de la primărie, iar restul banilor, de la locatari.

"Din suma totală facturată, în cursul anului 2012 cota aferentă investitorului, Ministerul Dezvoltării s-a primit aprox 20%. La unul dintre furnizori firma a plătit aprox 6.500 de euro, penalităţi" spune Ilie Droiu - inginer firmă constructoare.

Sunt şi alte companii care au executat lucrări şi pentru că nu le-au fost plătite au intrat în insolvenţă şi au cerut executarea silită a Primăriei Braşov.

Atât asociaţiile de proprietari cât şi primăria şi-au plătit partea lor din convenţie. Însă sumele tot nu au fost suficiente ca firmele constructoare să-şi acopere integral cheltuielile

"Suntem în discuţii de peste un an jumate pentru aceste datorii. Am făcut numeroase demersuri către Ministerul Dezvoltării, pentru că este o situaţie anormală", declară Sorin Toarcea - purtător de cuvânt Primăria Braşov. 

Pentru un apartament cu două camere, contribuţia locatarilor, în acest program, a fost de aproximativ 2.000 de lei. Însă oamenii spun că investiţia merită cu atât mai mult cu cât cheltuielile cu încălzirea se reduc cu aproximativ 30%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Talentul ascuns al Mădălinei Ghenea. Ce au descoperit abia acum fanii despre românca din Italia: „Fac asta de...
Film Now
La 25 de ani, fiica Lui Travolta s-a transformat într-o tânără superbă. Artista Ella Bleu, ședință foto plină...
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Câți ani avea actrița care a jucat-o pe Plângăcioasa Myrtle din "Harry Potter", când a primit rolul: Mă...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online