SINAIA. Primăria investește 10 milioane de euro în construirea unei telegondole

Data publicării:
TELEGONDOLA

Lucrările la noua telegondolă au început în urmă cu doar câteva săptămâni. Deocamdată s-au făcut săpăturile petru stâlpii de susţinere şi s-a montat armătura pentru staţia de plecare a instalaţiei.Investiţia de 10 milioane de euro are termen de finalizare în luna noiembrie.

"O să vină săptămâna asta elicopterul, pentru a da o mână de ajutor, să nu deteriorăm nimic în Parcul Naţional Bucegi", spune Andrei Mitache - şeful de şantier.

Telegondola va pleca de la cota 1.400 şi va avea punctul de sosire la peste 2.000 de metri altitudine, în apropierea Vârfului Furnica. Până acum, la dispoziţia iubitorilor de munte au stat doar telecabina veche de peste 40 de ani sau telescaunul unei firme private.

Turiştii care vor să urce din staţiune cu telegondola şi să ajungă apoi la cota 2.000 sunt nevoiţi să cumpere două bilete, unul pentru telegondolă şi un al doilea pentru telecabină. Prin continuarea traseului telegondolei de la cota 1.400 la 2.000, Primăria plănuieşte să-i scutească pe oameni de aceasta problemă şi să-i aducă pe munte pe baza unui singur bilet.

"Chiar cred că este o investiţie bună, pentru că cei care ajung până aici ar trebui să aibă o alternativă la a merge mai departe", spune un localnic.

"La 10 milioane eu cred că făceam trei autostrăzi care ucau şi coborau în linie dreaptă", spune alt localnic.

"În Sinaia, se vede, s-au construit foarte multe lucruri, nu ne-am concentrat să facem doar o telegondolă. Construim drumuri, refacem infrastructura, construim spitale, grădiniţe, şcoli", a precizat Vlad Oprea - primarul localităţii Sinaia.

Pentru construcţia telegondolei, Primăria Sinaia a făcut un credit bancar. În staţiune sunt 16 pârtii, iar 6 dintre ele au o lungime mai mare de 2000 m. 150.000 de turişti ajung acolo, în medie, în fiecare iarnă.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja