Fotbal. Vor să îmblânzească "lupii galbeni"

Data publicării:
U CLUJ PETROLUL

Cele două formaţii s-au întâlnit în primul meci oficial din acest sezon, tot pe Cluj Arena, în Cupa Ligii, când câştig de cauză au avut "studenţii", scor 1-0.

"Petrolul rămâne o candidată la titlu, are jucători valoroşi, cu experienţă şi bineînţeles că rămân favoriţi în această confruntare, însă noi suntem pregătiţi pentru orice adversar. I-am urmărit şi sperăm la cele 3 puncte sâmbătă", a afirmat antrenorul Universităţii, George Ogăraru.

Olandezul Danzell Gravenberch a marcat primul său gol pentru Universitatea acum două etape în meciul cu Viitorul. Atacantul de 20 de ani vrea să repete performanţa în partida cu ploieştenii.

"Va fi o partidă grea. Am văzut câteva meciuri, e o echipă bună, dar eu cred în calitatea noastră şi cred într-un rezultat bun pentru noi. Cred că punctele sunt mai importante ca şi golurile. Am încercat să înscriu în fiecare meci, dar sper să reuşesc sâmbătă", a spus jucătorul.

Meciul "U" Cluj - Petrolul Ploieşti se joacă sâmbătă, de la ora 20:30.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...