Spectacol cu câinii de salvare

Data publicării:
catel

Sute de persoane au venit la HiperParada Animalelor organizată la Cluj-Napoca, pentru a vedea în acţiune câinii antrenaţi pentru misuni de salvare. Spre încântarea publicului, patrupedele au găsit toate cele trei "victime" ale unui cutremur.

Câinii care au participat la simularea misiunii de salvare aparţin Serviciului Salvamont Alba, dar şi Asociaţiei Câini de Salvare Transilvania. Membrii acestei organizaţii îşi dedică timpul liber antrenării patrupedelor proprii şi participă ori de câte ori sunt solicitaţi la operaţiuni de găsire a persoanelor dispărute atât în Cluj, cât şi în alte judeţe din ţară.

"În general, suntem solicitaţi de SMURD, Salvamont, ISU şi aşa mai departe. Echipa se adună, în caz de alarmă. Câinii sunt primii. Ei pleacă primii. Concret, sunt dresaţi pentru a căuta persoane în poziţii stranii: suspendate, căzute, culcate şi aşa mai departe", a explicat Sebastian Crişan, membru CST.

La evenimentul dedicat câinilor de salvare, publicul a putut să vadă şi câinii de serviciu ai poliţiei şi jandarmeriei, animale care au participat la nenumărate acţiuni de intervenţie ale organelor de ordine.

"Noi folosim câinii pentru mirosuri, pentru detectare de diferite substanţe. Sunt indispensabili în viaţa noastră ca şi poliţişti. Nom este un ciobănesc german de aproximativ 4 ani de zile. Este primul câine pe care îl deţine Poliţia Română pentru detectare de persoane înecate, aflate în submersie, deci în mediul subacvatic, câine care participă la misiuni", a precizat agentul şef Alin Pascu, de la Centrul Chinologic Sibiu.

Membrii Asociaţiei Câini de Salvare Transilvania, organizatorii evenimentului, spun că prin acţiunea de la sfârşitul săptămânii trecute, vor să aducă în atenţia publicului căutarea şi salvarea asistată de câini, care în România se află într-o fază de pionerat.

"Câinii sunt nişte "instrumente" în situaţii deosebite, ce nu pot fi egalate de niciun fel de dispozitiv. Ar trebui acordată atenţie deosebită acestui domeniu, pentru că poate să salveze vieţi şi lucru acesta noi l-am făcut deja", a declarat Oana Ciora, preşedintele CST.

La HiperParada Animalelor, iubitorii de animale au mai putut urmări demonstraţii de dresaj canin, dar şi parade ale câinilor fără stăpân şi ale celor de rasă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online