Adăpost de câini din Zaporojie, lovit de o dronă rusească. 13 animale au fost ucise: „Un adevărat carnagiu”

Data publicării:
Închisoare Zaporojie
Foto: Profimedia

O dronă rusească a lovit vineri dimineaţa un adăpost pentru animale în oraşul Zaporojie, în sudul Ucrainei, ucigând cel puţin şapte câini şi rănind alţi câţiva, potrivit personalului, citat de AFP.

Voluntari aflaţi la faţa locului plângeau, potrivit unei jurnaliste AFP prezente la faţa locului. Unii încercau să se consoleze reciproc, în timp ce un altul ducea animale moarte cu o roabă.

Atacul a avut loc în jurul orei 09:00, a precizat Irina Didur, 41 de ani, responsabila adăpostului. Am auzit un zgomot teribil, apoi o explozie, a adăugat ea.

La locul atacului, ea a descoperit o scenă de carnagiu. Toţi câinii care se aflau acolo în acel moment, chiar aici, au murit, a spus ea.

Pe contul său de Facebook, ea a precizat că cinci cuşti unde se aflau animale au fost complet distruse, iar alte 25 au fost avariate. O clădire a suferit de asemenea distrugeri.

Treisprezece animale au fost ucise, şapte sunt pe cale să fie operate, a scris ea. Pentru AFP, ea a afirmat că cel puţin şapte câini au murit.

Potrivit Irinei Didur, un angajat al adăpostului a fost de asemenea rănit şi a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Adăpostul de află în oraşul Zaporojie, situat la circa 30 de kilometri la nord de linia frontului.

Invazia rusă la scară mare în Ucraina, lansată în urmă cu aproape patru ani, este conflictul cel mai sângeros din Europa după Al Doilea Război Mondial. El cauzează de asemenea mari distrugeri faunei şi florei din această ţară.

Citește și:

Primul schimb de prizonieri Rusia - Ucraina din acest an. Câți oameni a eliberat fiecare parte

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
"Mi-am privit brațul și atârna pur și simplu". Un turist a fost atacat de un urs grizzly și târât prin pădure
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Cine se va ocupa de 4.600.000 pensii în guvernul Tomac? Va indexa pensiile viitorul ministru al Muncii?
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani