Cinci nave aşteaptă să intre în port. Furtuna a ridicat valuri uriaşe în largul mării, care ajung la 10 metri înălţime

Data publicării:
nava port

Update

În această seară restricțiile au fost ridicate, iar navele au intrat în port.

Dacă pe litoral furtuna abia îşi făcea simţită prezenţa, pe digul de larg adică cel mai îndepărtat punct de uscat al Portului Constanţa furia mării, vântul puternic şi valurile măturau stabilopozii.

Bogdan Bulbeş, corespondent Digi24: "Vizibilitatea este zero pe Marea Neagra zero, iar în larg furtuna atingea gradul nouă. Asta înseamnă valuri uriaşe şi o mare foarte agitată".

Navele care nu au reuşit să intre în port până ca acesta să se închidă au căutat adăpost în largul mării. Marinarii spun că atunci când este furtună puternică, ambarcaţiunea trebuie să fie pe mare deschisă, acolo unde se poate manevra mai uşor.

Andrei Mihai, directorul ANR:  "La ora actuală avem 5 nave care ţin la capă şi alte 7 nave în rada interioară". 

În bazinul portuar, navele care au ajuns la cheu sunt pregătite să înfrunte furtuna. Regulile sunt clare: echipajul trebuie să fie în alertă şi nava în siguranţă.

Bogdan Bulbeş, corespondent Digi24: "Activitatea în portul Constanţa este paralizată. Nico nava nu intră, nicio nava nu iese din port. Ba mai mult decat atât, comandantii navelor au dublat paramele la cheu şi au pus navele in siguranta 00:05:15:02

Pe perioada furtunii, autorităţile portuare sunt în continuă alertă. Mai mult decât atât, ofiţerii Autorităţii Navale Române sunt de veghe 24 de ore din 24 chiar şi atunci când sunt liberi. Marinarii speră ca furtuna să scadă în intensitate şi în această noapte manevrele portuare să fie reluate.

reporter: Bogdan Bulbeş
operator: Mihai Ciobanu

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să muncești pentru a putea ieși la pensie în România. Diferența dintre stagiul minim și cel...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...