Procurorii DNA au anunţat care sunt funcţionarii publici cercetaţi penal alături de preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi care sunt capetele de acuzare.
Procurorii DNA au anunţat căîn afară de şeful CJ Dolj, Ion Prioteasa, în acest dosar mai sunt acuzaţi trei functionari publici din cadrul CJ Dolj. Este vorba despre vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, arhitectul şef aljudeţului, Radu Pappa şi Ileana Măjină,şefa Serviciului Programe Europene. Sunt nu mai puţin de 10 contracte, dintre care o bună parte realizate cu fonduri europene, despre care procurorii au suspiciuni că ar fi fost câştigate de firme favorizate de funcţionarii publici. În schimbul acestor favoruri, aceştia ar fi primit sume de bani.
Procurorii mai spun că au fost aprobate şi avizate plăţi nejustificate pentu anumite lucrărişi că o firmă care a câştigat o licitaţie ar fi achiziţionat materiale de construcţie la preţuri supraevaluate de la anumiţi furnizori agreaţi. De asemenea, în acelaşi dosar sunt cercetaţi penal directorii unităţii Medico-Sociale Bechet şi aiSpitalului din Dăbuleni, despre care procurorii spun că ar fi primit anumite sume de bani pentru favorizarea unor firme.