Peşte sub prohibiţie, vândut în pieţele din Craiova. Marfa a fost confiscată şi va fi distrusă  

Data publicării:
110414 PESTE

Sute de kilograme de peşte şi icre au fost confiscate din pieţele din Craiova, în urma unor controale. Inspectorii au constatat că era pus la vânzare peşte de apă dulce interzis în această perioadă. Pentru că nu aveau acte şi comercializau astfel de specii de peşte, patronii s-au ales cu dosare penale. Marfa proaspată a fost confiscată şi va fi distrusă.

Inspectorii de la Agenţia de Pescuit şi Acvacultură Oltenia au descis alături de jandarmi şi poliţişti în pieţele din Craiova pentru a verifica pescăriile. Ei au descoperit că la două magazine din Piaţa Centrală se comercializa peşte de apă dulce, deşi este aflat sub prohibiţie în această perioadă.

În total, au fost confiscate peste 500 de kilograme de peşte şi aproape 200 de kilograme de icre. Inspectorii au întocmit două dosare penale pentru că peştele nu avea documente de provenienţă.

Între timp, zeci de oameni aşteptau să se termine controlul pentru a cumpăra peşte, având în vedere că este dezlegare de Florii.

Peştele confiscat va fi distrus de către angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din inima României care câștigă tot mai multă importanță strategică. Investiţiile care îl transformă...
Digi FM
Paula Badosa vorbeşte despre relaţia „toxică” cu fostul ei iubit, Stefanos Tsitsipas: „Astăzi mă simt din nou...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez și fostul soț al lui Nicole Kidman, tot mai apropiați. Prietenii rup tăcerea: „Nu mai este un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
A depășit „Super Mario Galaxy Movie”! „Toy Story 5” devine filmul cu cele mai mari încasări din 2026
Adevarul
Teritoriul românesc luat cu japca de ruși. Militarii români care s-au opus au fost împușcați
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii: Când își vor recupera pensionarii banii reținuți ca CASS la pensie? „Fără cereri”!
Digi FM
"Are instinctul de supraviețuire al unui cartof". Cu ochii în telefon, un turist n-a văzut ursul care i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ouăle ecologice, mai nocive pentru mediu decât cele din fermele cu găini în cuști. Ce au descoperit...
Digi Animal World
O femeie este anchetată după ce a mângâiat un aligator sălbatic în Florida. Imaginile sunt virale
Film Now
Părinții lor au format un cuplu celebru în anii '90, azi copiii joacă împreună. Kaia Gerber și Homer Gere...
UTV
Iulia Vântur și-a sărbătorit ziua de naștere pe plajă. Surpriza care s-a încheiat cu o plafonieră spartă