Trafic de coşmar, în Râmnicu Vâlcea. Centrul oraşului a fost închis pentru reabilitare

Data publicării:
130115 trafic valcea

Trafic rutier de coşmar în Râmnicu Vâlcea. După ce ieri centrul municipiului a fost închis pentru reabilitare, maşinile au început să formeze cozi de sute de metri şi a fost necesară intervenţia echipajelor de poliţie. Nervii şoferilor au fost întinşi la maxim pentru că au fost nevoiţi să stea zeci de minute în intersecţii pe varianta ocolitoare. Supăraţi sunt şi taximetriştii care susţin că îşi vor pierde clienţii pentru că două staţii au fost desfiinţate. Proiectul de reabilitare a centrului va fi finalizat abia după 14 luni.

Şoferii care s-au încumetat să plece la drum prin zona centrală a oraşului Râmnicu Vâlcea au fost prinşi în traficul infernal. Poliţiştii chemaţi să fluidizeze circulaţia n-au făcut faţă aglomeraţiei.

Odată cu închiderea centrului au fost desfiinţate şi trei staţii de taxi, ceea ce a creat nemulţumiri în rândul taximetriştilor.

Şi poliţiştii recunosc faptul că traficul rutier se desfăşoară cu mare dificultate.

„Fiind pentru început s-a creat o aglomeraţie de autovehicule până se obişnuiesc în principal cetăţenii din Râmnicu Vâlcea", a declarat Ion Deaconu, şeful Poliţiei Rutiere Râmnicu Vâlcea

Autorităţile locale susţin că se aşteptau la această situaţie.

„Vor fi nemulţumiri în rândul şoferilor. Cu siguranţă vor fi, îmi asum acest risc, dar trebuia să facem această lucrare", a spus Gigi Matei, primarul orașului Râmnicu Vâlcea.

Valoarea proiectului de reabilitare a centrului este de peste 42 de milioane de lei. Proiectul prevede amenajarea spaţiului public cu un parc, cu spaţii verzi, construirea unui pasaj pietonal şi a unei parcări subterane. Termenul de execuţie este de 14 luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...