Lupii Negri, în misiune caritabilă. 140 de militari donează sânge la Centrul de Transfuzii din Iaşi

Data publicării:
MILITARI DONATORI

Ajutorarea persoanelor aflate în suferinţă este misiunea la care Lupii Negri participă în această perioadă. Vreme de o săptămână, militarii şi-au propus să vină rând pe rând să doneze sânge la Centrul de Transfuzii din Iaşi.

Din cauza lipsei de sânge, medicii din Iaşi au fost nevoiţi să amâne mai multe operaţii. Cea mai gravă situaţie este în cazul pacienţilor de la Secţiile de Chirugie şi Ortopedie de la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spridon".

"Unii dintre ei au fost reprogramaţi de două sau de trei ori. Timpul de spitalizare a crescut cu câteve zile, cu şapte zile, în aşteptarea acestor rezerve de sânge. Iar locurile dintr-un spital judeăţean de urgenţă cu rang regional sunt foarte importante pentru că trebuie să primim mereu alte urgenţe aşa încât trebuie să fie paturi libere," a explicat Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine spun că ar fi nevoie de 80 de donatori zilnic. "Nu trebuie să ne referim la o lipsă generală a cantităţilor de sânge existente, ci în special pentru anumite grupe rare. Şi mă refer la grupa AB şi în special cele care sunt cu RH negativ," a adăugat Lavinia Scripcaru, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Iaşi. 

Donatorii au şi o serie de avantaje. Ei primesc o zi liberă de la serviciu şi bonuri valorice. Lupii Negri au decis să folosească bonurile primite tot în scopuri caritabile. "Cu bonurile valorice pe care le vor primi militarii, dorim să achiziţionăm alimente pe care le vom dona la două centre din judeţul Iaşi. Respectiv Centrul pentru Copii Bolnavi de HIV „Guliver" şi Căminului medico-social de bolnavi de la Bivolari," a spus căpitan Vasile Ardeleanu, Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri".

Acţiunea militarilor din cadrul Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" face parte din campania Ministerului Apărării Naţionale "Sacrificiu impune respect".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă