Studenţii, nemulțumiţi de cazare. Liga Studenţilor din UAIC Iaşi cere scăderea taxelor de cămin

Data publicării:
STUDENTA CAMERA DE CAMIN

Studenţii din căminele Universităţii Alexandru Ioan Cuza sunt revoltaţi că, pentru al doilea an la rând, s-au majorat taxele la cazare. Asta deşi sunt nevoiţi să locuiască înghesuiţi şi li se limitează accesul la utilităţi:

"Stăm 5 în cameră, camera, în mod normal, este de 3, pe urmă, băile sunt dezastru, bucătăria e la fel. În primul an am stat cu mucegai în cameră şi cu gândaci în cameră."

"Problema, spre exemplu la noi în complex, este apa, noi avem program la apă caldă, în sensul că de la ora 7:00 la ora 10:00 primim apă caldă."

În funcţie de cămin, taxele de cazare au crescut cu 5 până la 40 de lei. Asta înseamnă că un loc de cazare a ajuns să coste între 125 şi 440 de lei. Mult, spun studenţii, în condiţiile în care bursele lor nu au mai crescut din 2008.

"Nu îmi permit, fiindcă părinţii mă susţin cât pot de acasă este un anumit buget pe lună, o anumită parte de bani e pentru mâncare dar pentru cazare nu-mi ajung banii."

"O majorare, cred eu, destul de mare, mai ales că de la an la an tot s-a mărit taxa asta, dar nu cred că avem ce face." 

În căminele Universităţii Alexandru Ioan Cuza locuiesc aproximativ 5500 de studenţi. Din calculele făcute de Liga Studenţilor, prin majorarea tarifelor de cazare, instituţia de învăţământ îşi măreşte încasările cu 750.000 de lei faţă de anul trecut. Justificat, susţin reprezentanţii universităţii.
 
"Vedem cum au evoluat preţurile la tarifele de la utilităţi. Practic, chiar cu această, eu îi spun ajustare de 5 - 7% a tarifelor de cazare, ne apropiem dar nu ajungem la acea creştere agregat a costurilor," a declarat Bogdan Eduard Pleşcan, director general administrativ la UAIC Iaşi.

Nemulţumirea legată de creşterea tarifelor este dublată şi de faptul că studenţii nu au fost consultaţi de conducerea universităţii când s-a luat această decizie.

"Au fost revoltaţi pentru modul în care Universitatea a decis să-i trateze, deşi ei reprezintă peste 93% din corpul academic şi sunt totuşi parteneri egali în procesul educaţional," a spus  Silvian Emanuel Man, preşedintele Ligii Studenţilor.

La începutul săptămânii viitoare, studenţii vor reclama situaţia şi la Ministerul Educaţiei. În cazul în care nu se va anula majorarea taxelor de cămin, sunt hotărâţi să iasă în stradă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...