BASCHET. CSM CSU Oradea, locul III la Cupa Timișoara

Data actualizării: Data publicării:
baschet generic

O victorie și o înfrângere este bilanțul participării echipei de baschet CSM CSU Oradea la Cupa Timişoarei. Elevii lui Cristian Achim au pierdut primul joc, disputat cu sârbii de la Kosarka Klub Vrsac, la doar două puncte: 99-101, după o repriză de prelungiri.

În finala mică, Oradea s-a impus în faţa gazdelor cu 87-86.

"Interesante meciuri, însă trebuie să luăm ca ce sunt, nişte meciuri simple de pregătire. Ambele echipe, cel puţin noi, suntem la începutul începuturilor", susţine Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea.

Cele două meciuri de verificare de la Timişoara au avut rolul de-a arăta nivelul la care se află echipa orădeană cu nouă zile înainte de primul joc oficial al noului an competiţional.

"Avem foarte, foarte multe lucruri de pus la punct. Incredibil de multe. De asta sunt bucuros că am jucat aceste jocuri, pentru că au arătat situaţiile concrete de joc", spune Achim.

Programul jocurilor amicale ale CSM CSU va continua cu alte doua confruntări, ambele pe teren propriu. Miercuri, de la ora 19, în Arena Antonio Alexe vin maghiarii de la Olaj Szolnok, în vreme ce sâmbătă CSM va primi vizita slovacilor de la Kosice.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Dan Petcu/ Digi24 Timişoara
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Thalía, mărturisiri neașteptate după 30 de ani de carieră: „Fiecare zi este o oportunitate nouă de a o lua de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...