Dealul Ciuperca, refăcut la un an de la alunecările de teren care au distrus zona

Data publicării:
refacere ciuperca

La aproape un an de la momentul alunecării de teren care a distrus grădina publică de pe Dealul Ciuperca din Oradea - o investiţie cu fonduri europene de aproape două milioane de euro - au început lucrările de refacere. Pentru a nu repeta greşelile din trecut, acum sunt foraţi peste 160 de piloni de susţinere a versantului. Autorităţile locale se grăbesc să termine lucrarea la timp, pentru a nu fi nevoite să returneze banii europeni.

Două utilaje au început o muncă titanică pe Dealul Ciuperca din Oradea - forează nu mai puţin de 162 de piloni adânci de 15 metri în care se va turna beton. Asta pentru ca dealul pe care a fost amenajată grădina publică să nu o mai ia la vale, aşa cum s-a întâmplat toamna trecută.

"Firma contractată prin procedură de achiziţie publică din Cluj-Napoca execută două şiruri de piloţi foraţi. Pe bucata care a alunecat în toamna trecută se va merge cu un şir de piloţi din beton, care vor ajunge până în roca de bază, astfel încât riscul de alunecare va fi minim", susţine Oana Nicula, manager de proiect.

Geologia zonei, ploile din luna octombrie a anului trecut, dar şi neconformităţi în proiectarea şi execuţia lucrărilor - toate au făcut ca Dealul Ciuperca să o ia la vale în 2016. O spun experţii contractaţi de Primăria Oradea pentru a stabili cauzele alunecărilor de teren. De atunci, întreaga zonă de promenadă a fost închisă din motive de securitate.

Grădina trebuie refăcută până la finalul acestui an; în caz contrar, Primăria Oradea riscă să returneze banii europeni. Pentru refacerea dealului, autorităţile locale au pregătit mai bine de 1,3 milioane de lei din bugetul local pentru ca lucrările să fie gata la timp. Între timp, vor încerca să recupereze în instanţă banii de la cei vinovaţi de eşecul primei lucrări.

"Primăria şi-a asumat un termen de a finaliza consolidarea dealului până în toamna acestui an, moment în care probabil va urma un nou control din partea celor de la Minister (n.r.- Ministerul Fondurilor Europene) pentru a constata că ne-am îndeplinit obligaţiile în acest sens", a declarat managerul de proiect.

"Valoarea totală a lucrărilor care se execută acum este de 1,369 milioane de lei, plus TVA. În prezent se execută lucrările de consolidare, care vor dura aproximativ trei luni şi jumătate. Abia după finalizarea acestor lucrări se va decide modul în care se vor realiza lucrările de reamenajare", a precizat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Dealul Ciuperca a fost distrus de o serie de alunecări de teren în toamna anului trecut. Cea mai mare dintre ele s-a produs în noiembrie 2016, când, în urma unor ploi abundente, un versant a luat-o la vale și a distrus totul în cale.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...