Fetița de opt ani, înger pentru doi copii. Apel la ajutor pentru familia copilei

Data actualizării: Data publicării:
emilia copil prelevare

Inima fetiţei de opt ani din Oradea, intrată în moarte cerebrală după un accident de maşină, bate acum în pieptul unui copil din Tulcea. Operaţia de transplant din Târgu Mureş a reuşit, iar băiatul a trecut cu bine peste operaţie. Medicii sunt optimişti, iar familia lui, în lacrimi: de bucurie pentru viaţa fiului lor şi de recunoştinţă pentru necunoscuţii care le-au făcut cel mai mare bine de pe pământ.

„Era un copil foarte iubitor, plin de energie, era copilul meu. Era frumoasă, era deșteaptă”, spune Anamaria Sarkadi, mama fetiței.

Un copil iubitor, cu inimă de aur. Inimă care bate acum în pieptul unui băiat de 10 ani. Denis era de trei ani pe lista de aşteptare pentru transplant. De două ori, a ratat operaţia.

“Prima dată s-au răzgândit părinții donatorului; apoi, băiatul a fost răcit”, spune Marieta Țurlică, mama băiatului transplantat.

A treia oară a fost cu noroc pentru băieţel. Mama copilei aflată în moarte cerebrală a trecut peste durerea pierderii şi a făcut un gest minunat.

“De ce să nu decid că cineva poate să trăiască? De ce? O prietenă dragă m-a întrebat: "Dacă tu ai fi în situația că copilul tău depinde doar de un organ, ți-ar plăcea să îl primească și să fie în viață?" și am zis că da. Asta m-a făcut să decid”, spune Anamaria Sarkadi, mama fetiței donatoare.

Mama Emiliei îşi creştea singură cele trei fete, dintr-un salariu de 1.200 de lei. Împreună au învăţat să preţuiască bunătatea, pe care acum au dus-o la superlativ absolut.

“Un nou gest onorabil pe care l-a făcut familia donatorului, cu atât mai special cu cât donatorul este un copil, un lucru ce se întâmplă rar în România şi rar şi în Europa şi în toată lumea”, susține Marius Harpa, medic Târgu Mureș

Transplantul inimii de la copila de opt ani la băieţelul de 10 a fost o reuşită.

„Se simte bine, decuplat de la aparate, evoluția foarte bine. Ar vrea să o vadă pe mamă.... un copil curios, ne bucurăm că merge așa bine”, a explicat dr. Sorin Pașcanu, coordator ATI Transplant.

“El este un băiat curajos. La momentul intervenției era într-o stare compensată, clinic bună, și acest lucru la ajutat să treacă bine peste operație. Oricum privit în ansamblu situația lui medicală, nu avea sansă să supraviețuiască mult timp în absența transplantului”, susține Horațiu Suciu, șef Chirurgie Cardiovasculară Tg. Mureș

Mama copilului salvat de inima unei fetiţe de opt ani este nespus de fericită, dar nu uită să trimită un gând bun şi femeii care a fost înger pentru familia sa.

Eu mă bucur că a fost totul bine. Mulțumim mult mămicii, carea a avut curajul și puterea să facă așa ceva și îi urăm să aibă multă putere să treacă peste acest pas”, a spus Marieta Țurlică, mama băiatului.

“În familia aceea sunt sigură că va fi un pic și din Emilia mea acolo”, a încheiat Anamaria Sarkadi, mama fetiței.

Femeia a reuşit să le crească singură pe Emilia și pe surorile ei, una de 10 ani și alta de 17, fără ca acestea să simtă lipsurile. La iniţiativa unor persoane apropiate, pe numele mamei a fost deschis un cont unde doritorii pot dona orice sumă pentru a le ajuta pe Anamaria Sarkadi și pe fiicele sale.

IBAN: RO27INGB0000999908098373, ING, Anamaria Sarkadi

Reporter: Bianca Firezar
Operatori: Florin Lucuța, Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din Europa care îți oferă peste 20.000 de dolari dacă te muți acolo. Primești și aproape 3.000 de...
Portavion SUA
Armata americană a tras asupra unui petrolier care încerca să evite blocada SUA. Trump spune că discuțiile cu...
Pro FM
Fiul lui Britney Spears rupe tăcerea despre teoria potrivit căreia artista ar fi fost clonată. Zvonul circulă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta...
Newsweek
Un pensionar cu 14 ani munciți ia pensie zero lei. O persoană care nu a muncit deloc câștigă 500 lei
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...