FOTBAL. „Mulţumim că ne-aţi minţit!" Jucătorii de la FC Bihor acuză neîndeplinirea promisiunilor făcute de Consiliul Judeţean

Data publicării:
sport ne ati mintit 270415

A fost felul în care fotbaliştii au protestat faţă de situaţia financiară pe care clubul orădean o traversează şi au acuzat neîndeplinirea promisiunilor care le-au fost făcute.

„Ei sunt tăbăciţi deja de atâtea promisuni. Eu sunt la început, sunt mai crud. Dar şi la mine se acumulează în două luni cât mai am, că atât am semnat, pe două luni", a precizat Gheorghe Silaghi, antrenorul FC Bihor.

Gestul roş-albaştrilor a fost aplaudat de spectatori şi a fost susţinut de adversari.

„Le transmit respectul meu antrenorilor şi jucătorilor de la FC Bihor. Îl merită pe deplin pentru modul în care duc situaţia actuală şi sper că cei care pot decide să nu lase un club de tradiţie să iasă dintr-un circuit pe care-l merită cu prisosinţă", a susţinut Alin Artimon, antrenorul FC Caransebeş.

Pe 5 mai numele FC Bihor ar putea ţine de domeniul trecutului dacă judecătorul sindic va hotărî falimentul clubului.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...