Sari la conținut

Incendiu la o hală de oi din Miersig

Sute de animale de la o fermă din Bihor au fost la un pas să ardă de vii, după ce un incendiu violent a cuprins grajdul în care erau ţinute. Au fost scoase la timp, în timp ce focul a fost cu greu stins de pompieri. Asta pentru că un vecin nu le-a permis salvatorilor să își alimenteze mașinile dintr-un iaz din apropiere.

6

foto: ISU Crişana

De câteva clipe a fost nevoie ca flăcările să cuprindă o întreagă construcţie a unei ferme din Miersig. Proprietarii şi angajaţii fermei au venit într-un suflet şi au reuşit să scoată la timp animalele. 300 de oi se aflau înăuntru. Însă patru capre au fost arse de vii în interiorul construcţiei.

„Probabil de la instalaţie sau baloţii s-au supraîncălzit. Animalele au reuşit să le scoată afară”, spune Gheorghe Cucuvici, proprietarul fermei.

„Alarmă, panică generală, copii mei au dat telefon la pompieri la Tinca şi la Oradea. Eu am fugit între timp încoace când era în vâlvătaie”, susţine un angajat.

Flăcările purtate de vânt ameninţau să se extindă la o fermă în care se aflau 20.000 de pui şi la o fabrică de hârtie din zonă.

„Aici sunt 3 ferme în jur dacă bătea vântul în sens contrar, ducea flăcările sau scânteile, sunt depozite de paie”, spune un martor.

La locul incendiului au sosit de urgenţă mai multe echipaje ale pompierilor. Intervenţia lor a fost îngreunată de faptul că proprietarii unui iaz din apropiere au interzis accesul specialelor care trebuiau alimentate cu apă.

„Au întâmpinat dificultăţi datorită lipsei apei; cu toate că în zonă era o sursă de alimentare cu apă, iar persoanele fizice şi juridice ce deţin acea proprietate au refuzat accesul pompierilor”, a detaliat colonelul Alin Nemeş, de la ISU Crişana.

Cei care s-au opus alimentării maşinii pompierilor au fost amendaţi cu 10 mii de lei. În urma incendiului au ars câteva zeci de baloţi de paie şi o parte din acoperişul grajdului. Pompierii urmează să afle care este cauza izbucnirii focului, dar bănuiesc că incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit.

Reporter: Bogdan Costea | Editor web: Adrian Laboş

Etichete: oi , pompieri , Digi24 Oradea , incendiu , isu crisana , hala , Miersig

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale