Întrebări, probleme şi răspunsuri pentru preşedinţii secţiilor de votare de la referendum

Data actualizării: Data publicării:
prelucrare presedinti sectii votare

Când vor putea intra în secţiile de votare? Unde trebuie păstrate ştampilele şi câţi bani vor primi pentru cele două zile de referendum? Au fost câteva dintre întrebările la care au primit răspuns cei peste 600 de preşedinţi ai secţiilor de votare din Bihor care vor participa la referendumul din 6-7 octombrie. Instruirea acestora s-a desfăşurat dimineaţă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

Preşedinţii secţiilor de votare au aflat de la reprezentanţii Prefecturii, ai ISU, Poliţiei şi STS ce trebuie sã facã în cele douã zile ale referendumului. Au aflat cã ar putea avea probleme cu amenajarea unor secţii, deoarece cursurile şcolare nu au fost suspendate vineri.

Ioan Mihaiu, prefectul judeţului Bihor: "Mai ales în Oradea este o problemă: din 143 de secţii, 133 sunt în şcoli grădiniţe şi creşe. Sunt unele cu program prelungit până la ora 17, 18 şi ar fi practic imposibil să amenajăm secţiile."

Dupã discuţii purtate cu reprezentanţii IŞJ Bihor s-a luat decizia ca elevii din clasele transformate în secţii de vot sã desfãşoare vineri activitãţi extraşcolare. Astfel sãlile vor fi eliberate pâna la ora 10.

Preşedinţii au primit apoi principalele informaţii pe care sunt obligaţi sã le transmitã şi celorlalte persoane din comisie.

Florina Crişan, preşedintele BEJ Bihor: "Nu există incompatibilităţi între membrii biroului electoral al secţiei de votare pe motiv de rudenie. Nu plecaţi acasă cu ştampila secţiei de votare, nici cu buletine de vot, nici cu liste electorale."

Pentru cele cinci zile cât sunt implicaţi în organizarea referendumului, preşedinţii de secţii de votare vor primi 875 de lei.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...