La Oradea a început Festivalul internațional de teatru

Data publicării:
scena teatru in strada

Primii care au deschis festivalul au fost păpușarii și marionetele.

"Tocmai acum în spatele meu începe prima manifestare de stradă din cadrul festivalului de teatru pentru copii Arcadia. A doua ediție care, la rându-i, face parte și e o secțiune a marelui festival de teatru internațional de la Oradea, Festivalul de teatru internațional Oradea", spune Florian Silaghi, actor în cadrul Trupei Arcadia.

"Să nu uitați să fiți copii și să credeți în povești. Nu le dați la o parte! Lăsați calculatoarele, monitoarele tot", ne îndeamnă Rin Tripa, actor în cadrul Trupei Arcadia.

Păpuşile care participă la festival au fost create în România, Cehia sau Turcia. Şi cei mari vor avea parte de un regal al artei dramatice. Festivalul cuprinde atât piese de teatru scurt, cât şi spectacole clasice, premiate în țară și peste hotare.

"Avem 13 locații, de aceea pare că orașul este năpădit de artiști de tot felul. Avem spectacole de stradă, specatacole de pub în sala mare a teatrului și acum pe stradă vor fi multe spectacole dedicate copiilor", explică Mirona Olteanu, reprezentantă a Teatrului Regina Maria.

"Este un fel de reinventare a spațiului public! Spațiul e resacralizat prin teatru, artă în general", consideră un spectator.

Reprezentațiile din cadrul Festivalului de teatru internațional Oradea vor dura până în 12 octombrie.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...