Proiecte cu bani europeni pentru Băile Felix şi Băile 1 Mai

Data actualizării: Data publicării:
fonduri europene Sinmartin

Modelul comunei Ciugud, localitatea din Alba care a atras cele mai multe fonduri europene din ţară, respectiv peste 27 de milioane de euro, îi inspiră şi pe alţi primari. Edilul comunei bihorene Sînmartin, de pildă, are proiecte în valoare de 18 milioane de euro pe care vrea să le finanţeze cu bani de la Uniunea Europeană. În acest fel, staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai, dar şi craterul Betfia vor beneficia de investiţii majore până în 2020.

"Oamenii vor avea un decor extraordinar şi locuri de odihnă. Va fi o zonă superbă!"

Aşa descrie primarul Cristian Laza strada principalã a staţiunii Bãile Felix, care va fi refãcutã cu 3 milioane şi jumãtate de euro. Este doar unul dintre proiectele de aproape 18 milioane de euro pentru care primãria localã a reuşit sã atragã în ultimii doi ani fonduri europene. Asta dupã ce în precedentul ciclu de finanţare - 2013-2017 - comuna nu a obţinut niciun euro pe aceastã cale.

"Dar am venit acum cu motoarele turate la maximum şi am reuşit să accesăm foarte multe. Deci în această sesiune financiară suntem pe primul loc de departe", este optimist Cristian Laza, primarul comunei Sînmartin.

Proiectele cu bani europeni se referã la revitalizarea staţiunilor Bãile Felix şi Bãile 1 Mai, aflate în administrarea comunei Sînmartin. În aceste zone vor fi amenajate locuri de promenadã, piste de biciclete şi drumuri de acces.

"În zona în care ne aflăm, pe strada principală care străbate Băile Felix, în locul parcării va fi construită o fântână arteziană. Aceasta va fi una din principalele atracţii ale staţiunii", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

"Foarte bine! Ce a făcut, a gândit bine", consideră un localnic din Sînmartin.

"Trebuia demult să se facă investiţiile respective şi eu m-aş bucura pentru staţiune, pentru turişti, pentru toţi cei care sunt de aici din apropiere, din jur", spune un alt localnic.

"Este vital sã reabilitãm cele douã staţiuni. În acest an am fost declaraţi staţiunea cu cei mai mulţi vizitatori, datorită investiţiilor private care s-au făcut în staţiunea Băile Felix. Trebuie şi administraţia publică locală să ţină pasul cu investiţiile private, lucru care se va întâmpla în următoarea perioadă", susţine primarul Cristian Laza.

În doar o jumãtate de ani, administraţia comunei a reabilitat şase şcoli, cu douã milioane de lei primiţi de la Guvern.

"Cu anveloparea, din start am câştigat foarte mult la confortul termic al copiilor. De asemenea, condiţiile, toaletele şi toate celelalte duc spre o şcoală europeană sau ne apropie mult mai mult de o şcoală europeană", a explicat Viorel Potre, rectorul şcolii din Sînmartin.

Reabilitarea strãzii principale din Bãile Felix va începe în octombrie anul acesta ş va fi finalizatã în 2019.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după imaginea postată în ziua nunții Andreei Bălan, care a aprins internetul: "Îmi văd...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...