Regal de nataţie la Oradea. Ediția a V-a a Cupei Digi la înot a reunit la start peste 300 de sportivi

Data publicării:
sport cupa digi inot 150914

Adresat în special copiilor, concursul s-a bucurat şi în acest an de calitate. Dovadă a stat în lupta strânsă care s-a dat în aproape toate finalele, 64 la număr, dar şi în timpi obţinuţi.

„Ediţia a V-a, după părerea mea, este o ediţie foarte reuşită, chiar dacă participarea nu a fost aşa numeroasă ca anul trecut. Sportivii s-a prezentat în condiţii normale de concurs", spune Remus Oros, organizatorul Cupei Digi.

Centrele puternice de înot din ţară şi-au făcut simţită prezenţa şi la ediţia din acest a Cupei Digi. Clujul a strălucit în special prin suroriile Alexia şi Ana Dascăl, în vreme de Robert Duican a fost port drapelul celor de la Bucharest Sport Club, iar Etienne Dragotă al Timişoarei.

Performerul competiţiei a fost Ştefan Duca, de opt ani. A fost singurul sportiv care a reuşit să se impună în toate cele patru probe: liber, bras, spate şi fluture.

Cupa Digi la înot s-a încheiat cu tradiţionala ştafetă a oraşelor. Bucureştiul s-a dovedit a fi cea mai rapidă echipă în proba rezervată băieţilor. Capitala a fost urmată în clasament de Baia Mare şi Arad. În proba fetelor, Cupa Oraşelor a luat drumul Clujului, în vreme ce Oradea şi Baia Mare s-au clasat pe locul doi, respectiv trei.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ciprian Ciucu? Terenurile, apartamentele și economiile declarate de primarul Capitalei
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din apartamentele de la mare. Artistul estimează un profit frumos în vara...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Macaulay Culkin rupe tăcerea despre cea mai importantă persoană pentru el: „Viața mea s-a schimbat pentru...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Sfârșit tragic pentru o femeie de 37 de ani, aflată în vacanță în Grecia. A murit într-un accident rutier cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Copiii îi întorc spatele, dar Brad Pitt își găsește liniștea în brațele unei femei cu 29 de ani mai tânără...
UTV
Andreea Bănică a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Artista și-a schimbat look-ul