Sari la conținut

Un consilier al fostului ministru Laszlo Borbely, trimis în judecată într-un dosar de corupție. Vizat de anchetă, demnitarul a scăpat de urmărirea penală

Laszlo Borbely (foto: capital.ro)

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2011, Ioan Ciocan, administrator al unei firme din Negrești Oaș, „i-a remis numitului Borbely Laszlo - ministru al Mediului și Pădurilor, prin intermediul inculpatului Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului, foloase necuvenite, constând în renovarea și utilarea apartamentului ministrului, în valoare de 80.952 de lei".

În schimb, ministrul Borbely ar fi urmat să-și exercite influența asupra unor funcționari din cadrul Administrației Naționale „Apele Române", pentru a-i determina să favorizeze firma lui Ioan Ciocan la diferite licitații organizate de Administrația Națională „Apele Române", prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.

Anchetatorii susțin că firma din Negrești Oaș a încheiat în perioada 2010 - 2011 19 contracte de execuție de lucrări și numeroase acte adiționale la aceste contracte cu unități din subordinea Administrației Naționale „Apele Române". Toate înțelegerile au avut ca obiect lucrări de regularizare, amenajări, îndiguiri sau recalibrări ale cursurilor unor ape în valoare de aproape 300 de milioane de lei.

Altă firmă, trei lucrări câștigate, foloase de 112 mii de lei

„În aceeași perioadă, Anton-Petru Molnar, administrator de fapt la S.C. Azimut Com SRL Acățari, i-a remis numitului Borbely Laszlo - ministru al Mediului și Pădurilor, foloase necuvenite constând în reamenajarea și extinderea unui imobil, proprietate extratabulară a acestuia, în valoare de 112.199 lei", se indică în comunicatul DNA.

În schimbul acestor lucrări, fostul ministru Borbely trebuia să-i determine pe funcționarii de la „Apele Române" să favorizeze firma Azimut Com. „În cursul anilor 2010 - 2011, S.C. Azimut SRL Acățari a încheiat cu Administrația Națională „Apele Române" (Administrația Bazinală de Apă „Mureș") un număr de trei contracte de specialitate având ca obiect lucrări hidrotehnice și două contracte de lucrări în subantrepriză cu S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș", se arată în comunicatul DNA.

Pentru că în 2012 plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor anticorupție de încuviințare a urmăririi penale, necesară pentru că Laszlo Borbely deținea atunci calitatea de ministru și pe cea de deputat, anchetatorii au dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru două infracțiuni de trafic de influență și pentru fals în declarații.

Cei doi administratori de firmă au fost trimiși în judecată sub acuzația de cumpărare de influență, în timp ce Szepessy Szabolcs va fi judecat pentru trafic de influență și complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.

editor web: Adrian Laboș

Etichete: ministru , Digi24 Oradea , trafic de influenta , laszlo borbely , licitatii , consilier , Apele Romane , cumparare de influenta , complicitate , foloase necuvenite

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale