Fără căldură în toiul iernii

Data publicării:
fara caldura

Firmele de termoficare sunt în faliment și au deja datorii de aproape 60 de milioane de lei către termocentrala care produce agent termic. Rămași în frig, oamenii stau în case îmbrăcaţi cu haine groase, se încălzesc cu lemne sau ies la plimbare când e soare afară.

„Ne încălzim la soare, păi da. [E frig în apartamente?] E frig, și de-aia stăm, abia așteptăm să iasă soarele”, spune un localnic.

Primul oraș rămas fără agent termic în sistem centralizat este Municipiul Lupeni. Aici, peste 100 de familii sunt nevoite să găsească alte variante pentru a-și încălzi locuințele.

„Ne încălzim cu o pătură în plus, plapumă, o haină în spate, ce să facem, e greu”, continuă alte localnice.

„Care or rămas fără căldură și nu au altă sursă, n-au decât să bage un reșou în priză, n-au decât să-și instaleze sobe”, este de părere un altul.

„Cu sobă pe lemne, pe foc, și curent, că și ăla îi destul de scump”, adaugă un vecin.

Societăţile de teroficare din Lupeni şi Vulcan sunt în faliment. În aceste condiții, Termocentrala Paroșeni, producătorul de energei termică, a întrerupt furnizarea căldurii.

„S-a făcut o preavizare de către cei doi administratori judiciari ai societăților de termoficare din Lupeni și Vulcan de sistare, de întrerupere a acestei activități pe care o prestează ei. Aceștia preiau agentul termic de la noi și îl distribuie în cele două orașe”, explică Doru Vișan, director Termocentrala Paroșeni.

La Vulcan, populația plătește 153 de lei pe gigacalorie, 18% din sumă fiind subvenționată de primărie. La Lupeni însă, primăria nu a mai subvenționat prețul gigacaloriei pentru populația racordată la sistemul centralizat de încălzire încă din anul 2011. Așa s-a ajuns ca în cele două orașe datoriile totale pentru căldură să fie de 60 de milioane de lei.

„Prețul gigacaloriei livrate populației în municipiul Lupeni este de peste 186 de lei. Până în acest moment, societatea de termoficare din oraș a acumulat datorii de peste 17 milioane de lei către furnizorul de agent termic, la această sumă se adaugă alte 14 milioane de lei reprezentând contravaloarea penalităților” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Niciuna dintre cele două administrații locale din Valea Jiului nu are soluții pentru oamenii rămași în frig.

„Atâta timp cât CEH-ul la momentul acesta nu își poate permite niciun fel de pierderi, pierderile acestea nu are cine să le suporte, primăria nu poate suporta aceste pierderi, termoficarea, fiind în faliment, nu mai poate comanda căldură dacă nu poate să plătească, iar CEH-ul, fiind în sinolvență, nu poate furniza ceva ce nu recuperează”, povestește Cristian Merișanu, viceprimarrul Municipiului Vulcan.

„Implicare trebuie să avem, că n-o să lăsăm populația așa, ăia care sunt, 100 de oameni sau câți or mai fi, că poate or mai fi și branșați ilegal”, a precizat Cornel Lungan, viceprimarul Municipiului Lupeni.

Singurul oraș din Valea Jiului care primește în continuare agent termic în sistem centralizat este Municipiul Petroșani, cu 1.200 de apartamente.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani