Lapte cu probleme în şcoli din Arad. A fost sesizată Protecția Consumatorului

Data publicării:
lapte Aa

”Amar, amar ca de otravă, ziceai ca e otravă. Așa ceva, spun, nu se poate. Și acum o săptămână tot așa a fost”. Elisabeta Nicolici susţine că nepotul ei, în vârstă de doar cinci ani, a primit la grădiniţă lapte...stricat. Nu l-a băut în clasă, ci a aşteptat până acasă, când ”a vrut copilul să îl bea l-a pus acolo pe masă şi a scuipat, a zis că nu e bun”.

Imediat, femeia a sunat la firma producătoare, însă, răspunsul nu a mulțumit-o: ”Că ar fi intrat o bulă de aer și, din cauza asta, e amar, nu e stricat, că dacă era stricat, ziceai că e de la soare. Dar e amar, nu se poate bea. E amar ca pelinul. Au zis ca nu îmi dau niciun rezultat”.

 

Se pare că în cinci școli din municipiul Arad au fost sesizate astfel de probleme. Jelina Nedeşan, profesoară de istorie, ne spune: ”Li s-a făcut rău, au fugit să vomite și au fost la cabinet, la doamna asistentă, unde au primit îngrijirea necesară”.

Florina Uharec, profesor de limba română, afirmă: ”Am luat măsuri, ne-am uitat la lapte, cu doamnele învățătoare, cu doamnele profesoare, am observat o consistenţă ca un zer, aşa transparentă, culoarea gălbuie, un pic mirosul parcă nu era în regulă. Am anunțat-o pe doamna asistentă medicală care a constatat același lucru ca și noi”.

 

Profesorii au oprit distribuirea laptelui şi au sesizat imediat Protecția Consumatorului Arad. ”Laptele provenind din cele două loturi cu probleme a fost retras de la distribuţie, controlul extinzându-se până la fabrică”, afirmă Gheorghe Iancu, comisar șef OPC Arad.

În judeţul Arad sunt împărţite zilnic în şcoli aproximativ 44.000 de cutii de lapte. Administratorul firmei care a câştigat licitaţia pentru distribuirea laptelui, dar şi firma producătoare au refuzat să comenteze situaţia.

”Conform prevederilor contractuale, în cazul in care furnizorul de produse lactate nu-și va îndeplini în mod corespunzător obligațiile, acestuia urmează a-i fi aplicate sancțiuni care pot duce chiar până la rezilierea acestuia”, spune Andreea Oţoiu, de la Consiliul Judeţean Arad.

Distribuirea laptelui în şcolile din Arad a început cu aproape trei săptămâni mai târziu, din cauza licitaţiilor întârziate.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...